Cele mai vechi blocuri din localitatea Ovidiu au fost reabilitate termic

565
3 min citire
Cele mai "bătrâne" blocuri din localitatea Ovidiu, de pe strada principală, vechi de 60 de ani, au fost reabilitate termic în vara acestui an, cu banii fundației umanitare "Fiii Ovidiului".
Beneficiare sunt aproximativ 50 de familii formate, în marea lor majoritate, din oameni în vârstă. Pentru că apa potabilă nu ajunge mereu la ultimele etaje, oamenii caută soluții și pentru schimbarea țevilor vechi.
Reparațiile exterioare au fost asigurate de fundația umanitară "Fiii Ovidiului", al cărui membru fondator este Dumitru Bocai, primarul localității Ovidiu, în această vară. "Am reabilitat termic două blocuri, de trei etaje, vechi de 60 de ani. Oamenii de aici sunt pensionari și nu și-ar fi permis să facă reparații exterioare. Cheltuiala a fost suportată de fundație", a declarat Dumitru Bocai, care însă nu ne-a dezvăluit și costurile "gestului umanitar". De altfel, acestea sunt și primele blocuri reabilitate termic din localitatea Ovidiu.
Alte două imobile vor trece prin reparații capitale la exterior. "Vom repara două blocuri, la fel de vechi, care se află la intrarea în localitatea Ovidiu, dinspre Kogălniceanu, blocurile vechii centrale", a încheiat primarul din Ovidiu.
Oamenii au fost bucuroși când au aflat că se vor face reparații la blocul lor, cu atât mai mult cu cât reabilitarea nu va fi suportată din propriile bugete. "Lucrările au început prin vară. Fațada a fost reparată prima, iar acum se lucrează la partea din spate a blocului. Noi deja ne hotărâsem să ne facem izolația pe exterior, dar ne-ar fi costat cam 6.000 lei. Așa, nu am dat niciun leu", ne-a spus Cătălin Stoica, proprietarul de la etajul I al unuia din blocurile reabilitate termic.
Apartamentele, încălzite după cum își permite fiecare
Pensionarii care locuiesc în blocurile reabilitate susțin că pe cont propriu nu și-ar fi permis o astfel de lucrare. "Eu locuiesc aici de vreo 40 de ani și, în toți anii ăștia, e prima lucrare pe care o văd terminată. De la revoluție încoace nu a mai făcut nimeni nimic pentru bloc. Pe mine nu m-a interesat dacă a fost un gest electoral sau nu, mă gândesc că măcar o să fie mai cald la iarnă", ne povestește pensionara de la etajul II.
Bătrânica ni s-a plâns că marea problemă este căldura. În apartament are teracotă și nu-și permite mereu să cumpere lemne. "Pentru că avem sobe de teracotă, fiecare se încălzește atât cât își permite. Eu, fiind pensionară, nu pot să iau decât vreo trei metri cubi de lemne pe iarnă și e foarte puțin", ni s-a plâns pensionara.
Pensia de 400 de lei nu-i ajunge nici pentru cheltuielile lunare, pentru medicamente, hrană și dări, de aceea, când vine iarna, este un coșmar să strângă bani și pentru lemne. "Metrul cub costă 160 de lei și dacă iau trei metri, cum am luat iarna trecută, e o cheltuială foarte mare pentru mine", a adăugat proprietara.
Apă cu porția
Lipsa căldurii nu este singura problemă pe care o au proprietarii. Instalația sanitară este foarte veche, iar familiile de la etajele superioare nu au, uneori, apă. "Pentru că țevile sunt foarte vechi, apa nu ajunge deloc nici măcar la etajul II, ce să mai spun de etajul III. Odată, nu am avut apă o săptămână întreagă", ne-a spus Mihaela Anghel, care locuiește la etajul III.
Pentru că nu scos niciun ban din buzunar pentru izolația exterioară a blocurilor, proprietarii caută soluții pentru a rezolva și problema apei potabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde