Centaurus, noua variantă COVID! Aceasta câștigă tot mai mult teren

349
Centaurus, noua variantă COVID! Aceasta câștigă tot mai mult teren - personalsanitariohospital69-1657692577.jpg
Noua variantă COVID îi îngrijorează pe experții în virusologie din cauza faptului că se răspândește extrem de rapid. Aceasta câștigă teren în India și a ajuns deja în Marea Britanie.


Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Aici numărul cazurilor a crescut de atunci abrupt – şi aparent mai rapid decât cele ale variantei extrem de transmisibile BA.5 , care este prezentă şi în India şi înlocuiește rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe țări, transmite The Guardian, citat de Mediafax.

De atunci, cazurile de BA.2.75 au fost detectate şi în alte 10 ţări, inclusiv Marea Britanie, SUA, Australia, Germania şi Canada.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) a desemnat-o „variantă aflată în monitorizare” la 7 iulie, ceea ce înseamnă că există unele indicii că ar putea fi mai transmisibilă, dar dovezile sunt slabe. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6231 secunde