Ce spune Alexandru Rafila despre închiderea şcolilor din septembrie şi despre valul şase de Covid

371
1
Ce spune Alexandru Rafila despre închiderea şcolilor din septembrie şi despre valul şase de Covid - eleviinumerglascoalaseinchisscol-1657519589.jpg
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, cu privire la riscul ca viitorul an şcolar să înceapă online din cauza pandemiei, că nu crede că acest lucru se va întâmpla, unul dintre motive fiind acela că ”noul val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor”, lucru aproape sigur, şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Ministrul admite că în pandemie, unele decizii, inclusiv referitoare la desfăşurarea cursurilor online, au fost de multe ori luate ”mai degrabă sub imperiul fricii decât al nevoii”, scrie stiripesurse.ro


„Personal, nu cred acest lucru din două motive. Primul motiv este legat de faptul că acest nou val pandemic se va epuiza până la deschiderea şcolilor, lucrul ăsta aproape sigur şi va exista un interval de timp cu un număr mic de cazuri. Sigur, pot apărea şi alte valuri pandemice, dar până la urmă eu cred că lucrurile au intrat într-o anumită normalitate, pe care am regăsit-o de data aceasta şi la Ministerul Educaţiei, în sensul dorinţei de a păstra şcolile deschise. Şi vom monitoriza, vom propune aceeaşi modalitate de monitorizare a evoluţiei pandemiei în România, dacă va fi cazul, nu automat, care să ţină cont de gradul de solicitare şi de încărcare a sistemului de sănătate, nu, pur şi simplu de un număr de cazuri care poate nu avea niciun fel dă relevanţă sau o relevanţă foarte mică şi care ţinea şcolile închise fără să fie persoane internate în spital. E clar că poţi lua măsuri pe un termen limitat, însă foarte limitat, nu aşa, să ţinem şcolile închise luni de zile, copiii să piardă foarte mult din acumularea de cunoştinţe şi mai ales să piardă foarte mult din modul lor de viaţă şi de dezvoltare normală”, a afirmat ministrul Sănătăţii, la Prima Tv, duminică.


Comentează știrea

fani
11 iulie 2022
educatie

Ce sa spuna .Mai bine inchise definitiv si mafia va conduce tara inca un mileniu..Analfabetii voteaza NUMAI cu cine trebuie

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7117 secunde