Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila: "Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile"

277
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila:

Articole de la același autor

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că există discuţii cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru compensarea anumitor vaccinuri, potrivit Antena3.ro


"Vaccinarea este singura care poate să evite apariţia unei boli, gândiţi-vă mai ales la persoanele vârstnice care au diverse comorbidităţi şi la care, de exemplu, o infecţie pneumococică ar putea să pună probleme foarte serioase în ceea ce priveşte starea de sănătate şi uneori chiar supravieţuirea.

Discutăm despre posibilitatea de a compensa vaccinurile, am discutat şi cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate acest aspect, cred că există disponibilitate şi am putea să ne gândim măcar pentru unele dintre vaccinurile care se adresează pacienţilor cu boli cronice sau alte tipuri de vaccinuri, cum ar fi vaccinul de tip HPV, să poată să beneficieze de un sistem de compensare, pentru că scopul este să creştem şi accesibilitatea la vaccin - pe de o parte informare, pe de altă parte accesibilitate", a spus Rafila, invitat la dezbaterea online "Ştii cât mai are de trăit inima ta?", organizată de DC News.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4091 secunde