Constănțenii care locuiesc în centrul municipiului, dar și cei din zona Palas nu vor beneficia astăzi de curent electric, timp de câteva ore.
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, Enel Distribuție Dobrogea, Zona MTJT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor. Astfel, între orele 8.00 și 16.00, sunt afectați consumatorii din zona Tăbăcărie - strada Dorobanți, zona Centru - strada Luminișului și Aleea Remus, strada Sarmisegetuza nr. 12 - 18, strada Răscoalei 1907 nr. 31 - 37 și zona Palas - străzile Mureșului, Th. Niculiță, Locotenent Mănoiu.
De asemenea, în același interval, vor fi întreruperi în localitatea Tuzla - străzile Recoltei, Biruinței, Inului, Aviatorilor, Fermei, Grădinilor, Lalelelor, Cerbului, Grindului, localitatea Agigea - străzile Nicolae Titulescu, Ion Creangă, Nicolae Iorga, Corneliu Leu, Ion Slavici, Alexandru Vlahuță, localitatea Chirnogeni, localitatea Topraisar - blocuri UM și satul Valea Dacilor - străzile Tractorului și Eroilor.