Deși suntem aproape la jumătatea lui martie, primăvara pare să fie departe. De câteva zile avem parte numai de ger și vânt puternic. Se pare însă că avem șanse, ca, săptămâna aceasta, să vedem și noi soarele și să se mai încălzească.
Astăzi, la Constanța, cerul este senin, vântul suflă cu putere, dinspre nord-est, iar maxima termică va atinge 10 grade Celsius. Peste noapte norii se vor ține departe și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum 4 grade Celsius.
Mâine, se anunță temperaturi și mai ridicate, până pe 12 grade, dar joi vor scădea din nou, la 7 grade.
În restul țării, vremea se va încălzi ușor, mai ales în regiunile extracarpatice. Temperaturile vor fi mai coborâte în estul Transilvaniei și ușor mai ridicate pe litoral. Cerul va fi variabil în sudul și în sud-estul teritoriului și mai mult senin în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Moldova, Dobrogea și jumătatea de est a Munteniei, cu viteze care pe arii restrânse pot depăși 45 - 50 km pe oră, precum și în zona montană aferentă, cu rafale de peste 70 km pe oră, pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în depresiuni și 16 grade în nord-vestul țării, iar cele minime se vor încadra între -5 și 5 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, dar și ușor mai ridicate pe litoral.