Cer variabil cu soare și maxime de 8 grade Celsius, la Constanța

97

Articole de la același autor

Meteorologii încep să vină cu vești mai bune și toamna revine la sentimente mai bune față de noi. Astăzi mai tremurăm de frig, dar de mâine începe să se încălzească și ne vom bucura și de ceva soare. Peste noapte însă, temperaturile vor rămâne foarte scăzute, puțin peste 0 grade Celsius. La Constanța, astăzi, cerul este variabil, cu soare, vântul suflă încă destul de tare, dinspre nord-vest, iar maxima termică va atinge 8 grade. Peste noapte, norii se vor risipi și se va însenina și vântul se va mai potoli. Termometrele vor indica minimum 1 grad Celsius. Sâmbătă, 5 octombrie, va fi din nou mai mult însorit și se vor înregistra chiar și 12 grade Celsius. Duminică, își vor face apariția câțiva nori, dar de săptămâna viitoare va fi și mai cald, până pe la 16 grade Celsius. În restul țării, vremea se va menține deosebit de rece pentru prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare și, izolat, ploi slabe în estul și sud-estul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și la munte. Temperaturile maxime vor fi de la 4 - 5 grade în estul Transilvaniei până la 14 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 și 5 grade, mai scăzute în depresiuni, până în jurul valorii de -6 grade. Se va produce brumă în nord-vest și centru și pe arii mai restrânse în rest, iar în jumătatea de vest, în special noaptea, local va fi ceață. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Octombrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 02 Octombrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Sâmbătă, 28 Septembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea duminică, la Constanța
Vineri, 27 Septembrie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, al Constanța
Pagina a fost generata in 1.8117 secunde