La acest moment, lumea este extrem de speriată de ceea ce se întâmplă, atât la nivel național, cât și în întreaga lume cu acest coronavirus, care a afectat mii de persoane.
Pentru a nu se panica, medicii constănțeni dau lămuriri referitoare și explică ceea ce trebuie să facă oamenii în caz că au impresia că sunt bolnavi. Înainte de toate, a precizat dr. Loti Popescu, specialist în promovarea sănătății, infectarea cu Covid 19 este anunțată, în mod obligatoriu, de câteva manifestării ale bolii.
"Primele trei semne foarte importante, ca să nu se facă o confuzie cu răceala sau gripa sezonieră, sunt febra, tusea uscată și dificultățile în respirație. Că simțim că ne curge nasul, ne ustură gâtul, toate acestea sunt specifice altor afecțiuni respiratorii. Doar cele trei simptome enumerate trebuie să alarmeze populația, iar în corononavirus, febra este întotdeauna prezentă. Desigur, au fost și situații în care oamenii au spus că au fost asimptomatici, nepunând febra la socoteală. Să vă explic, la o boală avem și semne, și simptome. Semne sunt cele pe care le vedem, simptomele sunt cele pe care le simțim. Așadar, cine expectorează purulent, alb sau verde nu are nicio legătură cu Covid 19, dar asta înseamnă că trebuie să se protejeze, oricum, pe sine, cât și pe cei din jur", a declarat pentru "Cuget Liber", dr. Loti Popescu.
În același timp, populația trebuie să știe că nu se duce nimeni la spital să își facă testul, pur și simplu. Primul pas care trebuie urmat este ca în caz de boală, să apeleze numărul de urgență 112, desigur, dacă are simptome, iar imediat după aceea își va anunța și medicul de familie.
"Testarea nu le-o face nimeni, pentru că testele la nivel național sunt puține și se păstrează pentru situații, în care, ai declarat că ai intrat în contact direct cu o persoană infectată sau că ai o simptomatologie la risc", a adăugat medicul. Unii constănțeni se întreabă dacă testarea pentru coronavirus se poate face în clinicile private din orașul nostru. Răspunsul pentru aceștia este NU, testarea se face numai la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în condițiile enumerate.
Între timp, o metodă bună pentru a preveni transmiterea virusului este să vă spălați cât mai des pe mâini. Apoi, este necesar să mențineți distanța de cel puțin un metru între dumneavoastră și alte persoane, în special când acestea tușesc, strănută sau au febră, deoarece picăturile de salivă pot transmite virusul de la o distanță apropiată.
Nu uitați că virusul se transmite mai ales pe cale respiratorie, dar poate intra în corp prin ochi, nas și gură, astfel evitați atingerile dacă nu v-ați spălat bine mâinile. De ce? Pentru că mâinile intră în contact direct cu suprafețele contaminate de virus răspândindu-se, astfel, în tot corpul. Totodată, dacă aveți o infecție respiratorie acută, evitați apropierea de alte persoane, tușiți cu gura acoperită sau într-un șervețel, de preferat, de unică folosință și mai ales purtați mască de protecție.