COD GALBEN de furtuni şi ploi torenţiale, la Constanţa

514
COD GALBEN de furtuni şi ploi torenţiale, la Constanţa - cod-1601023068.jpg

Articole de la același autor

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineaţă, o avertizare cod galben de furtuni şi ploi torenţiale pentru zonele de vest, est şi sud-est a ţării, inclusiv zona Dobrogei şi judeţul Constanţa.


Începând din această noapte, de la ora 23, şi până duminică dimineaţă, la ora 6, va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 de litri pe metru pătrat. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud şi la munte, iar seara în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a ţării.


Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze, la rafală, de 45 – 60 de km pe oră, iar, în zona montană înaltă de peste 100 -110 km pe oră. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 – 80 de km pe oră.


De asemenea, vremea se va răci, sâmbătă, mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.
În centrul, nordul şi sud-vestul ţării, va fi cod portocaliu de ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8589 secunde