Colectarea selectivă a deșeurilor nu a ajuns încă la țară

1190
Colectarea selectivă a deșeurilor nu a ajuns încă la țară - ac63ecc6419544f4db7d546161587052.jpg
Zoriți de Comisia Europeană și de Garda de Mediu, primarii din mediul rural nu au avut încotro și, vrând nevrând, au început să închidă, una câte una, gropile de gunoi neconforme din comunele pe care le administrează. De fapt, doar le-au astupat cu pământ, deșeurile rămânând pe loc, amestecate, sticlă cu pet-uri, pungi de plastic, cutii de bere, etc. Deasupra lor crește frumos iarbă, dedesubt, Dumnezeu cu mila!

În prezent au fost închise mai mult de 90% din rampele din județul Constanța, iar cele păstrate au zilele numărate până când se vor găsi soluții pentru realizarea unora ecologice, în conformitate cu normele europene. Nevoiți să se descurce, primarii au căutat soluții pentru colectarea gunoiului menajer. Unii au apelat la firme specializate, alții au organizat local strângerea deșeurilor de la populație.

Groapă nouă la Chirnogeni
La Chirnogeni au fost deja închise două gropi și urmează să se organi-zeze licitația pentru concesionarea serviciului de colectare a gunoiului menajer. "Autoritățile ne cer să închidem gropile definitiv, dar nu putem să o facem așa cum vor ei. În primul rând nu avem unde să îl cărăm, nu este sortat, apoi costurile de transport ar fi foarte mari, probabil de ordinul milioanelor de euro, având în vedere cantitățile care există acolo", a declarat, pentru "Cuget Liber", primarul localității, Gheorghe Manta. Deocamdată, până când va începe colaborarea cu firma respectivă, a fost deschisă, temporar, o altă groapă de gunoi unde oamenii își transportă singuri gunoiul menajer. "Societatea care va câștiga licitația va curăța și groapa nouă și va colecta și deșeurile de la populație", a mai precizat primarul.

Containere cumpărate de primărie
Și la Comana au fost astupate cinci rampe de gunoi menajer și, potrivit, primarului Ion Adam, deja a început să crească vegetație pe locul respectiv. "Am făcut contract cu o firmă de colectare. Am cumpărat și câteva pubele, iar, dacă de la 1 ianuarie 2010 nu va avea fiecare familie pubela sa, va putea să folosească niște containere speciale, achiziționate de noi și amplasate pe șoseaua principală. Până în prezent nu a fost colectat gunoiul decât o singură dată și nici nu s-a plătit nimic. Până la sfârșitul anului în curs se vor strânge probabil facturi de aproximativ 5.000 de lei, pe care îi vom suporta din bugetul nostru. Ulterior, oamenii vor trebui să plăteas-că o taxă. Ne gândim să fie de 3 lei de persoană, dar nu mai mult de 12 lei de familie", a explicat Ion Adam.

Gunoiul de grajd, dus pe câmp
În comuna Mereni a fost închisă principala rampă de gunoi și există deja un contract cu o firmă de salubrizare care colectează deșeurile menajere în fiecare săptămână. Locuitorii plătesc deocamdată 4 lei de persoană pe lună, iar de la 1 ianuarie 2010 vor încheia contracte individuale cu societatea care le adună gunoiul. Mai rău este la Ostrov, unde primarul Constantin Ghiță s-a plâns că nu are cu cine încheia contractul de strângere a gunoiului de la populație. "Nu avem niciun contract acum și nici nu prea avem cu cine să îl facem, chiar dacă am vrea, poate doar în Bulgaria sau la Călărași. Am închis șapte gropi neconforme și am păstrat-o pe cea de-a opta. Noi colectăm gunoiul în fiecare zi cu două remorci și oamenii plătesc 10 lei pe lună", a declarat Constantin Ghiță. Cât despre gunoiul de grajd, oamenii au fost sfătuiți de către autorități să îl transporte cu căruțele proprii pe câmpurile pe care le au în folosință, unde îl pot folosi ca îngrășământ.

Deșeuri de-a-ngrămadelea
Dacă gropile neconforme s-au închis în cele din urmă, despre colectare selectivă nu se poate pune încă problema. Pe lângă faptul că nu există condiții pentru așa ceva, nici populația nu este încă suficient de informată și nu înțelege rostul selecției deșeurilor. "Noi am încercat, la un moment dat, și am amplasat containere diferite, dar oamenii aruncau tot de-a-ngrămadelea, așa că ne-am lăsat păgubași", ne-a spus vicepri-marul din Mereni, Iulian Olteanu.
Și primarul din Comana s-a preocupat de colectarea selectivă și chiar a realizat un proiect pentru finanțare europeană. "Am depus de anul trecut proiectul nostru, în valoare de 110.000 de euro. 80.000 ne trebuie pentru achiziționarea unei autogunoiere și restul pentru containere diferite. Deocamdată nu a fost aprobat, dar mai sperăm, că, altfel, noi singuri nu vom putea să-l facem", a precizat Ion Adam.
Colectarea, reciclarea și tratarea deșeurilor reprezintă o prioritate și se regăsește în angajamentele asumate de România față de Uniunea Europeană, iar actul normativ care reglementează modul în care românii sunt obligați să sorteze deșeurile este Legea 27/2007.
România poate să acceseze, în perioada 2007-2013, potrivit Programului Operațional Sectorial de Mediu, fonduri europene în valoare de 1,1 miliarde euro pentru realizarea de depozite ecologice. Până în prezent, CE a aprobat României un singur proiect privind managementul deșeurilor pentru Bistrița-Năsăud, în valoare de 36 milioane euro, fără TVA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7069 secunde