La Vulturu pe străzi este pustiu. Sătucul stă cufundat în liniște, numai coșurile fumegânde ale caselor mai trădează că se află și oameni în micuța localitate. Deși este ora la care copiii ies de la școală și de la grădiniță, străzile sunt goale. Mai zărești pe la câte o poartă un om zgribulit. Tinerii sunt plecați care pe la muncă, la oraș, care în străinătate. Au mai rămas doar vârstnicii și ei puțini, de a-i putea să-i strângi pe toți într-o sală.
Recensământul de luna trecută a numărat la Vulturu 215 locuințe și 689 de locuitori. Vulturu devine astfel comuna cu cele mai puține gospodării din județ și cu cea mai mică populație, după Dumbrăveni. Și nici nu este de mirare având în vedere că se află în nordul Dobrogei, la peste 70 de kilometri de Constanța.
"Facem mămăligă, că pâinea este scumpă!"
"Ce să mai facă oamenii pe aici? Au plecat care pe unde au putut. Suntem departe și nu se prea găsește de muncă în zonă. Dacă ai pământ și putere să îl lucrezi muncești și ai din ce trăi, altfel trebuie să te duci să cauți de muncă", ne spune Niculina Lepădatu. Are 71 de ani și trăiește cu "moșul ei", cum ne zice, într-o căsuță dărăpănată, chiar la șosea. Cei trei copii le-au plecat, fiecare la rostul lor. Au rămas singuri și se descurcă cu greu. Trăiesc din pensiile sociale și cel mai greu le este iarna, căci nu le ajung banii de lemne. "Am luat o tonă, cu 350 de lei, dar când au venit și au descărcat ne-au adus numai lemne proaste și puține. Ne-au păcălit. Facem focul o singură dată pe zi, într-o cămăruță. Nu ne ajung, o să mai luăm mai încolo", ne mai spune tanti Niculina. Mai au ceva pământ în spatele curții, dar nu îi mai ajută sănătatea să îl lucreze. Au pus și ei ce au putut, ca să crească un purceluș și câteva găini. "Cu ce să trăiești doi moși până în primă-vară… O să mai luăm mălai, mai facem mămăligă, că pâinea este scumpă!", zice femeia necăjită.
Nu au nici farmacie
Întâlnim și o mămică. Merge pe stradă, cu copilul de grădiniță de-o mână și cu sapa în cealaltă. "Am fost la grădiniță și am pus niște plante pentru la primăvară. Au venit mai mulți părinți", ne explică femeia. Este mândră de satul în care locuiește. Spune că nu o duc nici bine, dar nici rău. "Lucrăm pământul, creștem animale. Ne descur-căm. Mai grav este că nu avem farmacie în localitate și pentru medicamente trebuie să ne ducem tocmai la oraș. Ne tratăm cu leacuri băbești, dar ne mai trebuie și pastile", spune săteanca.
Agricultură de semisubzistență
Optimist este și primarul localității. El știe că nu sunt prea multe oportunități de locuri de muncă, dar face eforturi să aducă investitori. Cu toate acestea, este convins că agricultura îi poate scoate pe oameni din sărăcie. "Avem o carieră, se vor deschide și două parcuri de eoliene, unde este nevoie de forță de muncă, însă în general oamenii se ocupă cu creșterea animalelor și cultivarea pământului, conform Bibliei. Este o activitate de semisubzistență. Au apărut diverse programe de sprijin, de care au beneficiat și locuitori ai comunei noastre. Nu este foarte mult, dar asigură oportunități de dezvoltare", afirmă primarul Eugen Berbec. Este supărat că din magazine lipsesc produsele românești. "Noi sprijinim oamenii pentru a face performanță. Toată lumea are suprafețe de teren intravilan considerabile care, de regulă, sunt ocupate cu culturi de câmp, mai puțin cu legume sau prea puțin față de cât se poate. Noi vrem să dezvoltăm acest tip de agricultură, să ne câștigăm existența mai profesionist. Azi avem trei oameni care au activitate mai amplă și vom avea și mai mulți, dar în urmă cu trei-patru ani nu exista nimeni în comună care să facă așa ceva. Avem șapte hectare de legume în câmp și nu mai știm câte solarii", povestește primarul.
Prima fabrică de brichete de paie, din Dobrogea
De asemenea, la Vulturu este prima fabrică din Dobrogea care face brichete din paie. "Noi folosim paiele și resturile vegetale. Practic, materia primă se strânge de pe câmp, se procesează, prin tocare și presare, și o transformăm în brichete. Este un combustibil ecologic foarte bun, cu o eficiență foarte mare. Din punct de vedere caloric sunt mult peste orice tip de lemn, indiferent de esența lui. Deocamdată prețul este de 600 de lei pe tonă, dar atunci când fluxul tehnologic va fi mai mecanizat, așa cum ne propunem, costurile vor mai scădea", precizează Corina Elena Berbec, proprietarul fabricii.
