Constănțenii rămân vineri fără curent electric. Ce zone sunt afectate
Articole de la același autor
Stații pline, autobuze întârziate. "Aștepți până îți vine rău. Ne-am dat peste cap întreg programul"
03 Septembrie 2024
Prețurile ridicate la azilele de bătrâni, povara financiară a familiilor. "Mi-au cerut peste 5.000 de lei"
06 August 2024
Concediu transformat într-un coșmar pentru turiştii de pe litoral. "Am strâns bani tot anul"
02 Septembrie 2024
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Astfel, vineri, 6 septembrie 2024, mai multe zone din Constanța vor fi afectate de lipsa curentului electric. În municipiul Constanța, cu stația carburanți *LUKOIL Romania SRL - Constanța 6*- b-dul Aurel Vlaicu nr. 131 va fi întrerupere totală în intervalul 08:00 - 12:00. Zona Faleza Nord, cu Uniunea Artiștilor Plastici - Filiala Constanța - b-dul Mamaia nr. 302; SC Conpress Group SRL (TV Neptun) - b-dul Mamaia nr. 296; bloc FZ26 - strada Pescarilor nr. 69 (inclusiv minimarket parter); bloc V6A - strada Unirii nr. 77; bloc V6B - strada Unirii nr. 77; bloc V7A - strada Unirii nr. 79; bloc V7B - strada Unirii nr. 79; bloc C1 - strada Unirii nr. 83; Stația Peco PETROM -b-dul Mamaia nr. 275 va fi întrerupere totală în intervalul 08:00 - 16:00. Cartier Faleza Nord, cu strada Pescarilor nr. 42- bloc BM17; strada Pescarilor nr. 1A-1b-1c-2A, respectiv blocurile: A1, A2, A3, B1, B2 și F, Primăria Municipiul Constanta - prelungirea strada Grozești, alee Plaja (beach baruri) va fi întrerupere totală în intervalul 09:00 - 16:00. Cartier Faleza Nord, cu blocurile MZ 2 – strada Pescarilor nr. 5, MZ 3 – strada Pescarilor nr. 7, bloc nou (PF Danis Sabit) – strada Muncel nr. 18, Vila Garsoniere *Victor Seaview*- strada Muncel nr. 12 și Punct Termoficare Constanța nr. 31, Sectorul 6 Nord (fosta RADET) va fi întrerupere totală în intervalul 09:00 - 16:00. Localitatea Topraisar va fi întrerupere totală în intervalul 09:00 - 17:00. Municipiul Medgidia, cu locul de consum: Kift Garden și fosta stație Carburanți Vanessa de pe DN22C va fi întrerupere totală în intervalul 09:00 - 17:00. În localitatea Biruința va fi întrerupere totală în intervalul 09:00 - 17:00.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, transmit reprezentații Rețele Electrice Dobrogea.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 30 Iulie 2024
Luni, 26 August 2024
Marţi, 20 August 2024
Duminică, 18 August 2024
Marţi, 13 August 2024
Luni, 12 August 2024
Duminică, 11 August 2024
Marţi, 06 August 2024
Luni, 05 August 2024