Constănțenii răpuși de caniculă sufereau de diverse boli

378
Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța au concluzionat, în urma anchetei epidemiologice desfășurate, că evoluția stării de sănătate a celor șapte constănțeni decedați în ultimele zile a fost influențată de perioada caniculară prelungită.
Astfel, dr. Suzan Ibram și dr. Adriana Hildan, din cadrul DSP, au arătat că documentele medicale au evidențiat că cei 14 pacienți care au ajuns la spital cu sindrom Tomis prezentau următoarele date epidemiologice: opt persoane aveau peste 60 de ani și sufereau de diverse boli cronice, precum hipertensiune arterială, diabet zaharat, fibrilație atrială, leucemie cronică, neoplasm mamar, sechele TBC, epilepsie, infarct miocardic și accident vascular cerebral. Ceilalți pacienți aveau între 30 și 40 de ani, doi dintre ei au fost diagnosticați cu bronhopneumonie, trei cu pneumonie interstițială, iar unul a avut și o criză de epilepsie pe stradă. "Diagnosticul final va putea fi stabilit după efectuarea necropsiei", au mai arătat specialiștii.
"Putem concluziona că această cazuistică a fost influențată de perioada caniculară prelungită, evoluția gravă apărând la persoane cu boli cronice asociate, boli infecțioase respiratorii sau la persoane care s-au expus la temperaturi crescute pe stradă sau la locul de muncă, fără să-și ia măsuri de protecție și tratament adecvat în timp util", mai atrag atenția medicii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 10 August 2010
Stire din Social : Uciși de caniculă
Pagina a fost generata in 3.4231 secunde