Construcțiile de pe plaja din Mamaia. Cine a vândut terenurile, cum s-au dat autorizațiile? Avem liber la investiții!

10395
13

Articole de la același autor

Acțiunea Direcției Naționale Anticorupție de săptămâna aceasta, prin care s-a început urmărirea penală față de mai multe personaje bine cunoscute în Constanța și chiar în România - primarul Decebal Făgădău, fostul primar Radu Mazăre, fostul arhitect șef al Constanței, Luiza Tănase, ori Nicoleta Constantin, fost șef serviciu autorizații în construcții din cadrul Primăriei Constanța -, a readus în atenția opiniei publice o problemă mai veche: cea a construcțiilor pe plaja din stațiunea Mamaia.

În cazul amintit, este vorba despre un dosar în care există suspiciuni de corupție vizavi de acordarea unei autorizații de construcție. Speța este cunoscută și vom urmări modul de desfășurare a lucrurilor, însă rândurile următoare le voi dedica… istoriei, punând doar câteva întrebări.

Colegul nostru fotoreporter Octavian Dragomir a luat la pas, ieri dimineață, plaja din Mamaia, având sarcina de a imortaliza construcțiile de pe partea cu marea. Și sunt multe!

Las la o parte construcțiile provizorii (gen beach-barurile din lemn) sau cele din beton, realizate pe vremea lui nea Nicu ori în primii ani de după Revoluția din decembrie 1989. Am să dau doar câteva exemple de construcții recente, din beton, amplasate chiar pe nisip: Complex Azur, Complex Solea Beach, Hotel Agapi, Hotel Golden Palace, Hotel Sara ori Hotel By Tony. Precizez încă o dată: lista este incompletă, iar ordinea este aleatoare.

Veți spune, pe bună dreptate: nu-i nimic nou! Așa este, aceste construcții nu au apărut peste noapte. Proprietarii lor au avut grijă să își procure autorizații și lucrările au mers strună, activele începând să genereze încasări de ceva ani.

Întrebări de ieri, întrebări de astăzi

Aici începe seria întrebărilor pe care "Cuget Liber" le-a adresat și în anii respectivi și pe care le mai adresează și acum.

În condițiile în care legea spune că în zona benzii litorale a Mării Negre sunt interzise orice fel de construcții definitive (pasaj care apare inclusiv în referatul DNA în dosarul Făgădău/Mazăre/Tănase), cum a fost posibil să "răsară" aceste construcții pe plajă?

Cine a avut în administrare acele terenuri (în mod clar publice, pentru că nici bătrânii nu-și amintesc să fi fost vreodată acolo imobile demolate, ca să se poată face retrocedări) și cum de au ajuns în proprietatea unor agenți privați?

Pornesc de la premisa că toate tranzacțiile s-au făcut cu respectarea literei legii (deși mi se pare bizar ca statul român să-și vândă plajele; am auzit și zvonuri precum că terenurile pe care s-au construit imobile nu ar fi fost chiar plajă, ci alei despărțitoare dintre segmentele de plajă, dar nu am dat crezare acestor zvonuri!), plătindu-se și prețul zonei. Sau poate s-a încheiat un contract de concesiune, pe un număr determinat de ani (25, 50, 99). Proprietarii de imobile știu mai bine, presa nu este organ de control. Dacă DNA, Curtea de Conturi, ANAF, Ministerul Turismului și Ministerul Mediului nu au zis nimic în toți acești ani, înseamnă că totul este legal. Urmând acest raționament, înseamnă că oricine are dreptul - dacă-l țin buzunarele - să își construiască un complex pe plajă. Prin urmare, avem liber la investiții!

Doi miniștri vocali. Și atât!

Și tot din istorie am să readuc în actualitate numele a doi miniștri. Ați bănuit, sunt personaje care s-au aflat la cârma Turismului. Dintre cei ce s-au perindat pe acolo, îi voi nominaliza numai pe Dan Matei Agathon și Elena Udrea. Și asta pentru că au fost cei mai vocali. Adică au dat din gură pe la televiziuni, au acordat interviuri incendiare în ziare, au amenințat cu pușcăria, cu demolările, însă nu s-a întâmplat nimic.

N-am auzit despre dărâmarea vreunui hotel construit pe plajă, n-am auzit despre o decizie finală în care să scrie ILEGALITATE, n-am auzit de vreo condamnare sau - de ce nu? - de naționalizarea construcției ilegale.

v v v

Una peste alta, Mamaia arată cum arată. Stațiunea este sufocată de mastodonți de beton, dându-se drumul inclusiv la construcția de blocuri, spațiile verzi le numeri pe degete (cele mai multe dintre terenurile pe care le vedeți astăzi sunt însă vândute!), linia arhitecturală este praf făcută.

Mamaia nu mai are o emblemă, un specific anume, așa cum au stațiunile din Vest (chiar Orient). S-a construit, se construiește și se va mai construi haotic, fiecare unde și cum vrea. Dar, totul este legal și lumea-i fericită! 

Comentează știrea

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Hollywood
11 decembrie 2017
@SM ...

... ziariștii pot doar să scrie, să constate și în general să-și dea cu părerea. Adică mai mult sau mai puțin ceea ce facem și noi toți ceilalți pe unde putem, pe comment-uri, pe FB, etc. Ceea ce nu faceți voi "ziariștii" este investigația bazată pe documente. Nu îmi amintesc măcar o singură situație în care procuratura să se fi autosesizat în urma unui articol documentat care să fi apărut în ZCL, cum nici nu îmi amintesc de vreo demisie generată de o anchetă jurnalistică finalizată de ZCL. Așa că ... despre ce vorbim? Plm.

Chechevara
13 decembrie 2017
Mamaia Imago800m abuziv

Imago Mamaia fost hotel California 800m ocupati abuziv,ponton,terasa,pizzerie ,parcare,construite ilegal....

nae
13 ianuarie 2018
se rezolva

nu degeaba se numeste marea neagra,v-a modifica sandramalele conforn stasului propriu,nisip fin,poate o nuanta mai inchisa,daca nu la anul,anul viitor

13 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5769 secunde