Consumatorii din municipiul Constanţa şi alte două localităţi, în pană, luni, de curent electric

626
< 1 min citire
Consumatorii din municipiul Constanţa şi alte două localităţi, în pană, luni, de curent electric - x-curent-1731842548.jpg
Reţele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 
Luni, 18 noiembrie, nu vor beneficia de curent electric consumatorii din municipiul Constanţa, cu domiciliul pe bulevardul Mamaia nr. 255 (orele 8:30 - 16:30) şi nici cei din localitatea Saraiu, unde sunt vizate străzile: Revoluţiei, Neptun, Mihai Eminescu, Macilor şi Ion Roată (orele 9:00 - 17:00). Alte întreruperi sunt valabile în localitatea Râmnicu de Sus, în acelaşi interval orar.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0595 secunde