Constanța,
18 noiembrie 2022 – City Park Mall Constanta, în
parteneriat cu HBO, le-a pregătit fanilor serialului „House of the Dragon", prequel-ul faimosului Game of
Thrones, o surpriză impresionantă. În perioada 21-30 noiembrie, aceștia vor avea ocazia să
admire craniul dragonului
Balerion, chiar în cadrul centrului
comercial.
Celebrul dragon Balerion „The Black Dread” la
City Park Mall Constanța
Vizitatorii City Park Mall Constanța
vor putea admira și, de asemenea, vor putea face poze cu craniul dragonului
istoric din „House of the Dragon” („Casa Dragonului”). Craniul va fi expus
într-un decor cu tematica îndrăgitului serial și are o înălțime de 5,5 metri.
Balerion, cunoscut sub numele de The Black Dread (Spaima Neagră), a fost
dragonul lui Aegon Cuceritorul în timpul Războiului de Cucerire și cel mai mare
dragon Targaryen dintre toți cei care au trăit.
Despre House of the Dragon
„House of the
Dragon” este unul dintre cele mai
îndrăgite seriale ale momentului, iar acțiunea sa precede celebra poveste din
seria „Game of Thrones”. Bazat pe cartea „Fire & Blood” a scriitorului
George R.R. Martin, serialul redă istoria Casei Targaryen, plasată cu
200 de ani înainte de evenimentele din „Game of Thrones”.
„Casa Dragonului” spune
povestea unei perioade tulburi pentru Casa Targaryen, care a pus frate
împotriva frate și dragon contra dragon. Punctul de dispută este, desigur, cine
ar trebui să se așeze pe Tronul de Fier. Serialul poate fi urmarit pe
HBO
Max, iar trailerul poate fi vizionat
aici.
Despre
City Park Mall
Inaugurat
în 2008, City Park Mall este principalul mall din oraș, punând la dispoziția
vizitatorilor un mix de branduri de renume și opțiuni variate pentru petrecerea
timpului liber. De la momentul deschiderii, centrul comercial și-a dublat
capacitatea închiriabilă la 51.700 mp, găzduind peste 200 de magazine de modă,
frumusețe, de sport, copii și timp liber. Printre acestea se numără și zeci de
branduri exclusive. Calvin Klein, Intimissimi și Intimissimi Uomo, Reserved,
Mohito, Guess, Tommy Hilfiger, Victoria Gallery, Calzedonia, Musette, Obsentum,
Beautik Haute Parfumerie, Kiehl’s, MAC, Il Passo, Magazinul Certificat
LEGO, Zara Home, BSB, Teilor New Concept Store, Napapijri sunt doar câteva
dintre brandurile care se găsesc numai la City Park Mall Constanța. Mixului de
magazine i se adaugă și servicii variate precum Anastasia Beverly Hills,
Nomasvello, World Class, Locar Wash, Christian Tour, curățătoria 5asec,
servicii de ceasornicărie și croitorie, precum și un punct de încărcare
E-charge pentru mașinile electrice. De asemenea, în parcarea supraterană a
centrului comercial, proprietarii de mașini Tesla au la dispoziție stații de
încărcare Superchargers. În urma unui amplu proces de reconfigurare, City Park
Mall pune la dispoziția clienților o zonă de food-court extinsă cu o gamă bogată
de restaurante, un spațiu de relaxare (seating area) dublat, precum și peste
250 de noi locuri de parcare, dispuse pe 2 etaje.
City Park
Mall a lansat SPOT, o aplicație mobilă ce recompensează utilizatorii cu puncte
de loialitate pentru fiecare sesiune de cumpărături, oferindu-le astfel acces
la oferte și beneficii exclusive, în funcție de statutul atins în program.
Aplicația mobilă de recompensare a clienților loiali este disponibilă în toate
cele 17 centre comerciale ale grupului NEPI Rockcastle din România: Mega Mall
București, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Shopping City
Timișoara, City Park Mall Constanța, Brăila Mall, Shopping City Galați,
Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping
City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Târgu Mureș, Ploiești
Shopping City, Shopping City Râmnicu Vâlcea și Vulcan Value Centre..
În 2021,
City Park Mall a primit reconfirmarea Certificatului de Conformitate COVID-19
din partea Safe Asset Group (SAG). Obținerea acestei acreditări este dovada că
centrul comercial funcționează în conformitate cu standardele sanitare
internaționale și le oferă clienților o experiență de shopping în siguranță.
Despre Warner
Bros. Discovery
Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD)
este o companie - lider la nivel global - de media și divertisment care creează
și distribuie cel mai divers și cuprinzător portofoliu de conținut și mărci din
lume în televiziune, film și streaming. Disponibilă în peste 220 de țări și
teritorii și în 50 de limbi, Warner Bros. Discovery oferă inspirație,
informații și divertisment publicului din întreaga lume prin intermediul
mărcilor și produselor sale emblematice precum: Discovery Channel, discovery+,
CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, OWN, Investigation
Discovery, TLC, Magnolia Network, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend,
Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Television,
WB Games, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies,
Discovery en Español, Hogar de HGTV și altele.
Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați
www.wbd.com.