CUM ARATĂ stațiunea MAMAIA înaintea MINI-SEZONULUI

1069
4

Articole de la același autor

Stațiunea Mamaia va fi, fără îndoială, vedeta minivacanței de 1 Mai și de Paște, anul acesta. Mii de turiști vor ajunge pe litoral, peste o lună de zile și vor umple hotelurile, barurile, cluburile și restaurantele. Dacă vremea va ține cu ei vor lua cu asalt și plajele. 

Până atunci însă, stațiunea Mamaia este în reparații capitale. Se lucrează pe toate fronturile. Se schimbă rețelele de apă și canalizare, se pregătesc spațiile verzi, se aranjează parcările și se construiește la turație maximă pentru ca noile hoteluri să fie gata până la finele lunii aprilie. În paralel, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral se ocupă de plaje.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, administrația locală se mobilizează în acest moment în stațiunea Mamaia, dar lucrările de anvergură nu vor fi demarate deocamdată. De-abia se organizează licitațiile pentru contractarea lor.

Modernizările din zona Perla, de la toamnă

Este vorba despre modernizarea zonei de la Perla, a Satului de Vacanță și a promenadei de la Cazino. În prezent, au fost publicate anunțurile de participare la licitația deschisă pentru atribuirea contractelor de execuție. Este vorba despre proiecte finanțate cu fonduri de la Uniunea Europeană și care vizează reabilitarea și reamenajarea aleii pietonale principale din Satul de Vacanță, a piațetei Perla, a promenadei din zona Malibu - Perla - Cazino Mamaia, piațeta și promenada de la Cazino Mamaia și promenada de la Cazino Club Castel.

Pasarelele, la anu’

De asemenea, au fost demarate procedurile de achiziții publice pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor de dezvoltare și modernizare a zonei cuprinse între Satul de Vacanță - între Bulevardul Alexandru Lăpușneanu și Bulevardul Mamaia și zona cuprinsă între Piațeta Perla și complexul hotelier Bicaz. Contractul are o valoare de peste 50 de milioane de lei.

"Se vor face mai multe zone publice, cu mobilier urban nou, iluminat public nou, iar una din pasarelele ce vor fi construite în anii următori va ajunge în zona piațetei Perla. Lucrările de reabilitare vor începe în luna septembrie 2013, în extrasezon", a explicat Ani Merlă, directorul Direcției Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanța.

Comentează știrea

CET la anu'
26 martie 2013
Adevarul sta in prostitutie

Acum sa sa fim sinceri si sa clarificam un lucru.De ce as fi eu bucuros ca in statiunea Mamaia "mii de turisti vor umple hotelurile,barurile,cluburile si restaurantele".Daca mii de turisti ajung in Mamaia factura mea la apa calda va fi mai mica ? Scade taxa anuala pe rahatul de caine ? Va rog sa-mi dati un singur motiv. Toata ziua aud ca la vara va fi cald,ca turistii vor lua cu asalt plajele litoralului,ca zeci de care alegorice vor defila pe bulevardele statiunilor. La ce bun ? Stie cineva cati constanteni traiesc din turism ? Aveti o evidenta ? Stie cineva cate apartamente sunt ocupate in Mamaia ?(12 luni/an) Stie cineva cati bani ajung la bugetul orasului din impozitarea caselor de vacanta din Mamaia ? Stie cineva cate apartamente se inchiriaza in timpul sezonului si cati bani ajung la buget din aceasta activitate ? Proprietarii locuintelor sezoniere(de vacanta) platesc taxa de habitat. Stie cineva cata evaziune fiscala se face acolo ? Astept un raspuns de la iluminatul Mazare

ss
26 martie 2013
Mazariche si aiurelile

Chelului ii mai lipseste tichia de margaritare si restaurantelor falimentare carele alegorice. Mazare da iar niste "ordine" care baga pe altii la cheltuieli stupide.

porcusor constantin
26 martie 2013
mafia mazareasca

Ultima gaselnita a lu' Mazare - La sfirsit de sezon estival patronii restaurantelor sa dea o masa gratuita mosilor si babelor din oras. Evident pe cheltuiala patronilor care "vor fi multumiti" si "vor avea buzunarele pline" (cum zicea Mazare) iar acest pacalici curvar isi va trage capital electoral de la batrinii fomisti, prosti si creduli.

S-a infiintat o noua afacere
26 martie 2013
Magazinul Pensionarului

Primaria plateste chiria unui lant de magazine ( magazinul pensionarului ) tot sa ai o asa afacere, nu ?

Articole pe aceeași temă

Joi, 04 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Gangster’s paradise", în Mamaia
Pagina a fost generata in 0.9055 secunde