Cum îi ajută un tratament cu ulei de canabis pe cei care suferă de sindromul Tourette?

258
Cum îi ajută un tratament cu ulei de canabis pe cei care suferă de sindromul Tourette? - uleidecanabis-1561042921.jpg
Sindromul Tourette este una dintre cele mai păcătoase și neînțelese boli ale prezentului, iar cu adevarat îngrijorător este faptul că incidența acesteia la nivel mondial crește în loc să scadă. Boala, denumită după George Gilles de la Tourette, medicul francez care a documentat-o, se manifestă printr-o serie de ticuri vocale și musculare, inclusiv repetarea neașteptată a unor sunete sau mișcări. Sindromul Tourette este o tulburare ereditară neuropsihiatrică apărută în copilărie, despre care se crede în prezent că este incurabilă, chiar dacă ticurile se reduc vizibil odată cu vârsta adolescenței, în cele mai multe dintre cazuri.


Sindromul Tourette este înconjurat de numeroase "legende urbane", iar felul în care această tulburare este portretizată în muzică și filmele actuale nu îi ajută deloc pe suferinzi. Practic, majoritatea oamenilor consideră că persoanele care sufera de Tourette înjură necontrolat, deși numai 10% din cazuri sunt caracterizate de coprolalie (tendința patologică de a folosi cuvinte obscene, scâbroase). Din acest motiv, combinat cu faptul că tulburarea se instalează în copilărie, când părerile celor din jur contează cel mai mult, cei mai mulți suferinzi ajung să dezvolte și anxietate sau depresie.


În acest sens, celor care suferă de Tourette le este recomandat un tratament cu ulei de canabis. Această substanță este una dintre cele mai populare și dezbătute din ultimii ani, grație efectelor sale benefice asupra organismului uman și a unui număr mare de boli. Astfel, în prezent este certificat faptul că uleiul de canabis ajută la echilibrarea corpului și reinstaurarea unei stări naturale de bine, dar și la reducerea durerilor și instalarea unui somn mai profund și odihnitor. Totodată, acest ulei reglează glicemia, echilibrează raportul dintre colesterolul bun și cel rău, întărește sistemul imunitar și reglează circulația sângelui.


Practic, așa cum am văzut mai devreme, sindromul Tourette este, în esență, incurabil, în sensul că ticurile nu pot fi complet oprite cu niciun tratament disponibil până în prezent. În schimb, un tratament cu ulei de canabis îi va ajuta pe suferinzi să se relaxeze, să nu mai aibă atacuri de panică și episoade de depresie. Astfel, întrucât nivelul de stres va scădea considerabil după administrarea de ulei de canabis, se va reduce și numărul ticurilor, întrucât suferinzii vor fi mai relaxați și nu se vor mai teme atât de mult de reacția celor din jur.


Faptul că există uleiul de canabis este o adevarată mană cerească pentru persoanele care sufera de sindromul Tourette. Asta în condițiile în care, deși o studiază de peste 100 de ani, medicii nu au reușit să afle cauza acestei boli. În prezent, cercetatorii susțin că au identificat câteva gene care cauzează această tulburare, dar că pot exista și altele implicate în procesul de apariție a acesteia. Gena SLITRK 1 și genele din familia CDH par să contribuie la unele cazuri, însă a fost descoperită și o inversiune a genelor în cromozomul 13, care a cauzat Tourette.


În concluzie, până când medicii vor găsi leacul pentru vindecarea sindromului Tourette, singura soluție pentru cei care suferă de această afecțiune îl reprezintă uleiul de canabis și efectele uimitoare pe care acesta le are asupra anxietății și depresiei asociate acestei boli teribile.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2426 secunde