Cum ne vând comercianții pește stricat

500
Cum ne vând comercianții pește stricat - piatapeste-1366999980.jpg

Articole recomandate

În ultimele zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consuma-torilor a desfășurat o acțiune tematică de control pentru a verifica modul în care se respectă prevederile legale privind protecția consumatorilor referitoare la conformitatea, modul de etichetare, prezentare și comercializare a peștelui, preparatelor din pește preambalate și conservelor din pește. 

Au fost controlați 590 de operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale la 427 din aceștia. În total, a fost verificată o cantitate de aproximativ 8.700 de kg (19,5 la sută) nu îndeplineau prevederile actelor normative în vigoare.

Comisarii Protecției Consumatorilor au dispus oprirea definitivă de la comercializare a 314 kg de pește și preparate din pește, în valoare de 3.123 de lei, care erau improprii comercializării și consumului uman. De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare 8.365 de kg de pește, preparate și conserve de pește, în valoare de 122.856 de lei, până la remedierea neconformităților constatate.

Au fost aplicate 464 de sancțiuni contravenționale dintre care 273 de amenzi contravenționale în valoare de 749.000 de lei și 191 de avertismente pentru încălcarea drepturilor consumatorilor.

Cele mai grave nereguli depistate de reprezentanții Protecției Consumatorilor sunt cele legale de semne organoleptice de alterare, atât la produse de pește proaspăt, cât și la produsele congelate. S-a găsit glazură de gheață de trei ori mai mare decât limita admisă, somon expirat din luna ianuarie 2013, salată de icre cu durata minimală depășită, dar și numeroase probleme în ce privește depozitarea și expunerea la comercializare.

Promoții mincinoase

De asemenea, au fost descoperiți comercianți care aveau practici incorecte cu clienții, oferindu-le promoții mincinoase. Astfel, salata de icre era vândută "4 la preț de 3", cu un preț total de 9,99 de lei, însă prețul unei singure cutii era de 3,17 lei, ceea ce conduce la un preț total pentru trei cutii de 9,51 de lei și nu 9,99 de lei. În alt magazin salata de icre de hering era oferită "3 la preț de 2" sau "plătești 2, primești 3" cu un preț de 7,99 de lei pe pachet, în timp ce prețul unei singure cutii era de 3,45 de lei, ceea ce conduce la un preț total pentru două cutii de 6,9 lei și nu 7,99 de lei. 


Sfaturi pentru consumatori

r pentru produsele din pește proaspăt (refrigerat/congelat) acordați atenție deosebită aspectului exterior al produsului pentru a vă forma o prima apreciere asupra gradului de prospețime al produsului;

r nu achiziționați produsele la care suprafața este mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros și cu-loare modificate, aspect de vechi;

r nu cumpărați produse preambalate neetichetate;

r refuzați să cumpărați pește și produse din pește pentru care aveți îndoieli privind gradul de prospețime, calitatea și modul de informare prin etichetare;

r refuzați să cumpărați pește și produse din pește preambalate pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilității minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depășită;

r solicitați și păstrați bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriți să reclamați calitatea/siguranța unui produs;

r nu cumpărați pește și produse din pește din locuri neautorizate, comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu vă poate elibera bon de casă pentru o eventuală reclamație. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Aprilie 2013
Stire din Social : Cum va fi duminică vremea, la Constanța
Pagina a fost generata in 1.3729 secunde