Cum să treci mai uşor de la ora de iarnă la cea de vară. De ce este bine să eviţi cafeaua în aceste zile

621
Cum să treci mai uşor de la ora de iarnă la cea de vară. De ce este bine să eviţi cafeaua în aceste zile - astenieprimavara-1679744933.jpg

Articole de la același autor



Evită consumul de alcool sau cofeină, în zilele imediat următoare de după schimbarea la ora de vară. Aceste substanţe îţi pot afecta calitatea somnului și nivelul de energie, scrie stiripesurse.ro


În schimb, te poate ajuta mişcarea de orice fel ar fi ea. Exercițiile fizice, mai ales dacă sunt regulate, contribuie la îmbunătățirea somnului și a nivelului de energie, făcând astfel ca adaptarea organismului la noua oră de vară să se facă mai uşor.


Nu te speria dacă în prima săptămână de după trecerea la ora de vară simţi că nu te-ai acomodat. Corpul tău are nevoie de timp, aşa că fii răbdător și încearcă să nu îți suprasoliciți organismul în primele zile.


Evită expunerea la lumină albastră înainte de culcare. Cu alte cuvinte, trebuie să ştii că e bine să nu foloseşti dispozitivele electronice înainte de somn, deoarece lumina albastră emisă poate afecta somnul și capacitatea de adaptare la noua oră.


Chiar dacă cu toţii am pierdut o oră de somn, prin schimbarea la ora de vară, încearcă să te trezești atunci când trebuie, şi nu să mai amâni, astfel încât să te adaptezi la noua oră și să îți setezi corpul pe noul program.


Alimentaţia sănătoasă te poate ajuta şi ea, aşa că înlocuiește dulciurile cu ceva de calitate. În loc să te bazezi pe dulciuri și snacks-uri pentru a-ți crește nivelul de energie, încearcă să îți îmbunătățești dieta cu alimente sănătoase, cum ar fi fructe, legume și cereale integrale.


Unii specialişti mai spun că unele tehnici de relaxare pot ajuta la adaptarea la ora de vară. Printre acestea se numără yoga sau respirația profundă, pentru a reduce stresul și a îmbunătăți somnul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7838 secunde