Vremea se menține rece și instabilă, la malul mării. Primăvara pare încă departe, mai ales că norii ne amenință în continuare. Gerul nu se lasă dus și nu este exclus să vedem și câțiva fulgi.
Sâmbătă, la Constanța, cerul este mai mult senin, vântul suflă moderat, dinspre nord-est. Maxima termică va atinge 3 grade Celsius. La noapte, se vor aduna nori, dar vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum -1 grad. Duminică, va fi parțial înnorat și valorile termice se vor încadra între -1 și 3 grade. Luni, sunt așteptate ninsori și va fi chiar mai frig decât în week-end.
În restul țării, valorile termice diurne se vor situa peste cele climatologic specifice pentru a doua de-cadă a lunii februarie, cu precădere în zonele deluroase. Cerul va fi variabil la senin, exceptând Dobrogea, unde vor fi înnorări și condiții ca izolat să se semnaleze precipitații slabe, mixte. În a doua parte a nopții, nebulozitatea joasă, de tip stratiform, va fi în extindere în regiunile extracar-patice, unde vor fi posibile burnițe sau fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 și 11 grade, iar cele minime între -8 și 2 grade, mai coborâte în depresiuni, spre -15 grade. Se va semnala ceață, mai ales noaptea, în special în zonele joase de relief din sudul și estul teritoriului.