Cum va fi vremea mâine, la Constanța

144
Cum va fi vremea mâine, la Constanța - vreme13295148021356103543-1357832475.jpg

Articole de la același autor

Vineri, valorile termice vor continua să crească, iar în cursul zilei vor fi precipitații, predominant sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia și cea mai mare parte a Dobrogei, mixte în Banat și pe arii restrânse în Crișana și sudul Moldovei, iar în Maramureș și nordul Transilvaniei va ninge slab.

Noaptea vor fi ninsori în sud-vestul, centrul și nordul țării, iar în sud și sud-est precipitațiile vor fi mixte. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.


Valorile termice vor continua să crească, astfel încât maximele vor fi cuprinse între -2 și 7 grade, iar minimele se vor situa, în general, între -10 și 0 grade.


La Constanța, temperaturile devin pozitive pe timpul zilei, însă cerul va fi mai mult noros. Pentru mâine, meteorologii anunță nori, vânt slab și o maximă termică de 7 grade Celsius. Peste noapte este posibilă să apară ceva lapoviță, iar temperaturile vor indica minimum -1 grad Celsius.


În week-end, valorile continuă să crească, dar numai sâmbătă, căci duminică vor fi din nou doar 0 grade Celsius.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea astăzi, la Constanța
Miercuri, 09 Ianuarie 2013
Stire din Social : Cum va fi vremea mâine, la Constanța
Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
Stire din Social : Vreme înnorată și geroasă, în week-end
Pagina a fost generata in 1.4937 secunde