Cum vor arăta plajele din Constanța după lucrările de stopare a eroziunii costiere

1862
5

Articole de la același autor

Aproape patru milioane de metri cubi de nisip, 11 diguri de suprafață, șase diguri în apă și peste un milion de tone de piatră vor fi folosite pentru stabilizarea falezelor de pe litoralul românesc și mărirea plajelor. 


Lucrările pentru stoparea eroziunii costiere au început încă de anul trecut, însă abia acum încep să fie vizibile. La mai bine de un an de la demararea acțiunilor de lărgire a suprafeței plajelor, firma care realizează lucrările, Van Oord, poate să facă primul bilanț. 
"Primele diguri submerse au fost terminate. În zona Tomis Nord, se lucrează la digul emers, cel submers a fost terminat și estimăm că vom începe înnisipările în luna decembrie 2014. În zona Tomis Centru, situația este asemănătoare și vom face înnisipările în ianuarie 2015, iar în zona Tomis Sud, se lucrează la diguri. În primăvara anului viitor, absolut toate lucrările vor fi gata, astfel încât la începutul sezonului estival să nu ne mai vadă nimeni pe plajă", a declarat managerul de construcție din cadrul companiei Van Oord, Marius Stamat. 


Diguri în apă și pe apă și nisip adus la mal 
Practic, pentru a obține o stopare a eroziunii costiere, vor fi construite diguri atât în apă, cât și la suprafața apei, și va fi adus nisip în zona plajelor. Lucrarea, al cărei beneficiar este Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a fost licitată în anul 2011, atribuită în 2013 și demarată în vara lui 2013, urmând să fie finalizată în primăvara lui 2015. Contractul a fost câștigat de o asociere, formată din Van Oord, cu 67 la sută din lucrări, și Societatea de Construcții în Transport București, cu 33 la sută. Van Oord realizează patru loturi, trei în Constanța (Tomis Nord, Tomis Centru și Tomis Sud) și Eforie Nord, iar cealaltă societate face Mamaia Sud. În total, investiția se ridică la aproape 170 de milioane de euro, cea mai mare parte fiind fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. 


Tehnologie modernă 
Potrivit lui Marius Stamat, de-a lungul execuției, vor fi mobilizate numeroase utilaje, printre care o navă cu plasare laterală a pietrei, mai multe gabare, un excavator plutitor și va fi adusă o dragă autorefulantă impresionantă, pentru a realiza înnisiparea. Piatra este adusă din cariere din Dobrogea, Sibioara și Nicolae Bălcescu, din județul Constanța, și Cerna, din județul Tulcea. Nisipul este, la rândul lui, scos din Marea Neagră, dintr-o zonă situată la 12 km în larg. 


La finalizarea lucrărilor, plajele din Constanța și Eforie Nord vor avea cel puțin 60 de metri lățime. "Perioada de notificare a defecțiunilor lucrării este de 12 luni, iar durata de viață a structurii este de 50 de ani!", a mai adăugat reprezentantul Van Oord. 


Comentează știrea

Pitzi
24 septembrie 2014
Constructii abuzive

Tot nu va fi nisip indeajuns-va fi ocupat cu sezlonguri si baldachine !.Sau,eventual cu "constructii"!

ionica
24 septembrie 2014
nisip...

Nu-i o problema ,va fi adus nisip din Japonia pentru a se mai construi "vile si hoteluri " direct pe nisip !

Angela
24 septembrie 2014
cam tarziu

Pfuai! si eu care credeam ca se va turna un strat de 2 metri de beton pana la 200 de metri in largul marii, unde sa poata face mazarea turbata rodeo cu care alegorice !

Marius
24 septembrie 2014
Locuri de munca

Oferta locuri de munca legale! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! Contract legal si oferit imediat! Dovada platii! Au fost trimise deja primele castiguri! NU e vorba despre joc piramidal sau despre MLM! Lucrati ca operator online, 3 ore pe zi, si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

marketglory
24 septembrie 2014
marketglory

w w w.marketglory.com/strategygame/Parmalat (copiaza link-ul in browser fara spatii) www.marketglory.com/strategygame/Parmalat MarketGlory este un simulator economic, politic, social si militar in care aveti posibilitatea de a va converti moneda virtuala in bani reali. Fiecare jucator din comunitatea MarketGlory are posibilitatea sa: munceasca, infiinteze companii, candideze la guvern, recomande referali, sa dobandeasca grade militare si sa-si construiasca propria organizatie. Drumul catre povestea de succes in Market Glory este strategia personalizata a fiecarui jucator din comunitatea Market Glory. Aici nu exista limita de timp, unii vor atinge obiectele mai repede si altii mai tarziu. Important este sa fii prezent in Market Glory si sa iti dezvolti ceea ce iti da satisfactii in acest joc. Succesul este rezultatul unei activitati care are la baza actiune si perseverenta. In orice domeniu din viata cei care nu renunta cu siguranta reusesc si isi ating toate obiectivele. Astfel un succes in Market Glory iti asigura un venit substantial si in viata reala. Banii nu aduc fericirea, ci numarul lor. 100 ron virtuali in joc sunt 1 euro. 1 euro real, care se poate scoate la un moment dat, cand ai ajuns la 20 euro. Fiecare om adus iti poate aduce zilnic intre 1 - 10 euro, daca ai rabdare si jucati amandoi. emal: [email protected] YM: stanciuadrian33

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Septembrie 2014
Stire din Social : Cine face curățenie pe plaja din Eforie Sud
Joi, 28 August 2014
Stire din Monden : WOW ce selfie!
Pagina a fost generata in 0.3637 secunde