Cum vor fi salvați delfinii din Marea Neagră

3031
1
Cum vor fi salvați delfinii din Marea Neagră - cumvorfisalvati-1415381892.jpg

Articole de la același autor

Delfinii din Marea Neagră au suferit ani la rândul. Dușmanii lor sunt poluarea și pescarii. Zeci de delfini și-au găsit sfârșitul eșuați

pe plaje. Tocmai pentru a-i salva, organizația nonguvernamentală Mare Nostrum din Constanța a demarat numeroase proiecte.

Recent, reprezentanții Mare Nostrum au participat, la Monaco, la un workshop dedicat cazurilor de eșuare în viață a cetaceelor. Evenimentul a fost organizat de Secretariatul ACCOBAMS (Acordul pentru Conservarea Cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și zona adiacentă Atlanticului). România este parte semnatară a acestui acord, iar Mare Nostrum este partener oficial din 2013, ca urmare a implicării, de mai bine de 15 ani, în monitorizarea și conservarea cetaceelor din Marea Neagră.

"La întâlnirea de la Monaco, au participat reprezentanți din Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Maroc, Algeria, Turcia, Croația, Slovenia, Franța, Spania, Italia și România și au stabilit ca obiectiv principal crearea unui cadru comun de acțiune și cooperare internă și internațională, precum și tipul de alarmă pentru cazurile de eșuare, singulară sau în masă, dar și în cazurile atipice de mortalitate care pot avea implicații transfrontaliere. Workshop-ul s-a bucurat de susținerea Principatului de Monaco, acolo unde Secretariatul ACCOBAMS își are sediul", a declarat Marian Paiu, responsabil proiecte delfini, prezent la Monaco din partea Mare Nostrum. Potrivit acestuia, a fost stabilită optimizarea eforturilor din cadrul serviciilor implicate, eficientizarea operațiunile necesare, o protecție mai bună a animalelor aflate în pericol, garantarea securității publice, diseminarea corectă a informațiilor în presă și asigurarea unei continuități pe termen cât mai lung a acestei activități.

Mare Nostrum a continuat și în acest an activitățile din cadrul Programului de Monitorizare și Conservare a Delfinilor din Marea Neagră, susținut de OMV Petrom, DB Schenker, dar și prin intermediul Campaniei "Adoptă un delfin". Astfel, s-au implicat activ numeroase persoane care doresc să identifice cauzele care duc la mortalitatea mamiferelor marine, să implementeze și să testeze dispo-zitivele de tip ADD, ca măsură de reducere a capturilor accidentale în plasele de pescuit și să ajute la colectarea de date despre cetacee sau grupuri de cetacee prin metoda foto-identificării. Până la această dată, s-au înregistrat 72 de eșuări ale delfinilor față de 65 anul trecut, în aceeași perioadă.

"Acest proiect include și o importantă componentă educativă, care presupune activități de instruire și conștientizare anuală a sute de elevi și profesori, dar și pescari sau angajați ai instituțiilor reprezentative din zona costieră - ANPA, INCDM, ARBDD, IJPF, Garda de Coastă, Apele Române, Administrații portuare, salvamari și scafandrii, care se implică activ în cadrul «Rețelei de monitorizare». Cu ajutorul și prin intermediul acestora, echipa Mare Nostrum este anunțată de existența unui delfin în pericol, astfel încât să poată porni în cel mai scurt timp posibil pentru acordarea primului ajutor, sau pentru a preleva probe pentru analiză în cazurile de mortalitate", a precizat Cecilia Pătrăhău, purtătorul de cuvânt al Mare Nostrum.

Dacă observați un delfin eșuat, puteți anunța la numerele de telefon 0241/612.422 sau 0763/255.731, iar pe site-ul www.delfini.ro găsiți formularul on-line, prin intermediul căruia puteți trimite informații cu privire la delfini (vii sau morți). 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 23 August 2014
Stire din Social : Colectează și tu uleiul vegetal uzat!
Sâmbătă, 05 Iulie 2014
Stire din Social : Educație pentru Marea Neagră
Pagina a fost generata in 0.5361 secunde