De ce ar trebui CNA să reanalizeze decizia de interzicere a spotului publicitar cu Smiley și Bartos

111
De ce ar trebui CNA să reanalizeze decizia de interzicere a spotului publicitar cu Smiley și Bartos - cna-1398872123.jpg

Articole recomandate

ActiveWatch solicită Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) să reanalizeze decizia de interzicere a spotului publicitar al Romtelecom cu Smiley și Pavel Bartoș, precizând că nu există un studiu care să arate că există o legătură între acest clip și cazurile de copii electrocutați.


"Considerăm că decizia din 29 aprilie 2014 de a interzice difuzarea spotului Romtelecom/ Cosmote a fost luată în mod pripit, fără bază factuală și induce o viziune greșită privind funcționarea mass-media, prin promovarea ideii că mesajele audiovizuale au efecte directe și nediferențiate asupra comportamentelor copiilor și oamenilor, fără însă a aduce argumente solide în acest sens", spune ActiveWatch, într-o scrisoare deschisă.


Potrivit ActiveWatch, sesizarea Ministerului de Interne - care a stat la baza deciziei de interzicere a spotului publicitar - face referire "la o ipoteză, o legătură posibilă între creșterea cazurilor grave de copii sau adolescenți electrocutați, ca urmare a faptului că au urcat pe garniturile de tren, și spotul Romtelecom/ Cosmote".


Astfel, ActiveWatch consideră trecerea de la sesizare la decizia de reintrare în legalitate "ca fiind abruptă și că o evaluare detaliată și documentată a situației ar fi fost binevenită".


Spotul publicitar "Skateboarders", în care Smiley și Pavel Bartoș merg pe un tren aflat în mișcare, a fost interzis de la difuzare printr-o decizie luată de CNA, după ce Consiliul a fost informat de Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, că ar fi crescut numărul copiilor care s-au electrocutat încercând să imite imaginile din acest clip.


Decizia a fost luată în baza articolului 29, alineatul 1, litera f din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiții: să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătății sau siguranței populației".


"Pentru" interzicerea difuzării acestui spot TV au votat membrii CNA Cristina Trepcea, Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea. "Împotrivă" a votat membrul CNA Christian Mititelu, care a precizat că nu există niciun studiu din care să reiasă că acest spot ar sta la baza creșterii numărului de copii electrocutați.


Pe de altă parte, reprezentanții Romtelecom consideră că spotul în care Smiley și Pavel Bartoș se află pe un tren aflat în mișcare, interzis marți de la difuzare de CNA pe motiv că unii copii s-ar fi electrocutat încercând să imite imaginile din clip, nu are nicio legătură cu accidentele produse.


De asemenea, Romtelecom a precizat într-un punct de vedere transmis, miercuri, agenției MEDIAFAX că a decis să retragă videoclipul în dimineața zilei de 29 aprilie.


"Cu toate acestea, ca urmare a informării Consiliului Român de Publicitate (Romanian Advertising Council - RAC), Romtelecom a decis să retragă proactiv videoclipul, în dimineața zilei de 29 aprilie, din spațiile publice direct dependente de voința sa. Decizia finală cu privire la reintroducerea sau retragerea acestui spot TV va fi luată ca urmare a deciziilor comunicate oficial către Romtelecom din partea instituțiilor publice competente în acest domeniu", au spus reprezentanții Romtelecom.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4869 secunde