De ce fac copiii sex de la 10 ani?

4711
De ce fac copiii sex de la 10 ani? - ac1a1033f7ecbcee60e1ba60d786fcf9.jpg

Articole de la același autor

Păpușile le-au urcat pe șifonier, și-au tras fustă mini și se grăbesc să intre în lumea "celor mari". Își încep viața sexuală la 10, 11 sau 13 ani, iar una dintre consecințe este apariția unei sarcini nedorite.

Statisticile făcute publice, anul acesta, de UNICEF sunt îngrijorătoare: România se află pe primul loc în Europa la numărul de minore care au devenit mame. Astfel, în 2009, au născut 43 de adolescente, cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani. Fetele provin, spun specialiștii, din familii dezorganizate, în special din mediul rural.
În județul Constanța, în perioada ianuarie - septembrie 2010, au născut cinci minore. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), una dintre fete avea sub 15 ani, iar fătul a murit în primele șase zile după naștere. Celelalte patru aveau 16 ani. "În cazul a trei dintre ele, feții au fost morți la naștere, iar al patrulea a murit, de asemenea, în termen de șase zile de la venirea pe lume", ne-au spus reprezentanții DSP.
Moartea prematură a bebelușilor trebuie să fie, atrag atenția medicii, un semnal de alarmă pentru minore și părinții lor. Aparatul reproductiv este dezvoltat, dar bagajul hormonal al adolescentelor, cât și al partenerilor, nu este suficient de matur pentru a susține o sarcină până la termen sau pentru a-i asigura bebelușului substanțele necesare pentru a supraviețui.

Sute de avorturi la cerere
Numărul minorelor care au născut este redus. În schimb, medicii au provocat 320 de avorturi la solicitarea adolescentelor. Astfel, 293 de fete cu vârste între 15 și 19 ani au făcut întreruperi de sarcină; alte 22 nu împliniseră nici măcar 15 ani când au apelat la chiuretaj.
Cifrele înregistrate la Direcția de Sănătate Publică nu reflectă însă realitatea. Instituția centralizează datele de la unitățile de stat și de la câteva cabinete private. Cele mai multe nu transmit însă aceste informații, nefiind obligate de lege. Dacă ar fi avute în vedere și unitățile private, numărul minorelor care fac întreruperi de sarcină ar fi mult mai mare.

A murit la 15 ani, după un chiuretaj
Hulia Rabia Sadula era una dintre fetele cuprinse în statistica autorităților sanitare. În luna mai 2010, la nici două luni după ce împlinise 15 ani, s-a prezentat la Spitalul Județean, pentru a face o întrerupere de sarcină. Ceea ce ar fi trebuit să rămână o greșeală a tinereții, a costat-o viața: adolescenta a murit la câteva ore după avort. La necropsie, s-a evidențiat că avea o sarcină de cinci-șase luni. Ginecologul care a efectuat chiuretajul, dr. Hany Riad, este acuzat de malpraxis și este cercetat penal.

Începerea vieții sexuale - semnul unei suferințe
Începerea vieții sexuale la o vârstă fragedă este semnul unei suferințe, ne-a spus psihologul Cristina Gemănaru. "La băieți, este vorba de «hai să fac și asta». La fete, în schimb, începerea vieții sexuale mult mai devreme decât vârsta indicată medical, apare pe fondul instabilității psiho-emoționale. Poate fi vorba de instabilitate în viața de familie, fata se simte neînțeleasă, în special de către tată, elementul autoritar din familie și caută să-i înlocuiască afecțiunea. Ori poate fi vorba de o mamă foarte protectivă, care vrea să o apere de orice, dar care se simte inhibată în a avea discuții deschise cu ea. De cele mai multe ori, este urmarea unei relații tensionate în familie", ne-a spus psihologul.
Scăderea vârstei la care apar primele experiențe sexuale este pusă și pe seama tendinței pre-adolescentului de a imita ceea ce vede la cei mai mari și, astfel, de a se integra. "Curiozitatea ne este caracteristică, iar ei vor să exploreze. De asemenea, o altă cauză poate fi faptul că fata este ușor influențabilă de grup sau faptul că vrea să demonstreze că este adult deja. Crede că astfel își câștigă respectul. În toate situațiile însă, se ascunde de părinți", a completat dr. Gemănaru. Totodată, mai trebuie precizat și faptul că, în prezent, fetițele au prima menstră între 9 și 11 ani, vârsta fiind în scădere. În trecut, prima menstruație era la 11 - 12 ani. Sfatul pentru părinți este să discute cu fiii sau fiicele lor, de la vârste cât mai fragede, despre ce înseamnă o relație sexuală și responsabilitățile pe care le implică. "Există cărți de specialitate, pe înțelesul părinților, care îi pot ajuta în această perioadă dificilă. Părinții nu trebuie să uite că fetele, la aceste vârste, sunt foarte sensibile, au nevoie de afecțiune și siguranță", a încheiat dr. Gemănaru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3735 secunde