"DEZECHILIBRU EDUCAȚIONAL"! Elevii, nemulțumiți de modificarea anului școlar

208
Consiliul Național al Elevilor solicită ministrului Educației și Cercetării retragerea proiectului de ordin privind structura anului școlar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an școlar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanța de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanța intersemestrială. Elevii spun că prin acest ordin se va produce "un real dezechilibru din punct de vedere educațional", transmite HotNews.

"Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educație, întrucât întreaga perioada dintre cele două vacanțe (vacanța de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situației școlare și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară. Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an școlar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educației – nu structura anului școlar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală și profesională a elevului, ci metodele de predare-învățare-evaluare folosite și arhitectura curriculară implementată. Susținem adoptarea unei măsuri care să ducă la creșterea calității actului instructiv- educativ, in extenso, anul școlar urmând să înceapă la 1 septembrie și să se încheie în 1 iunie", arată elevii într-un comunicat de presă.

Ei mai spun că, în urmă cu doi ani, au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obținerea unei structuri fixe pentru desfășurarea cursurilor dintr-un an școlar: acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie și să se termine la 1 iunie.

Elevii argumentează de ce școala ar trebui să se termine pe 1 iunie. "În primul rând, dorim să atragem atenția cu privire la un fenomen care a luat amploare în sistemul educațional, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naționale este unul decalat, elevii sunt nevoiți să susțină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilație, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut. De asemenea, orice zi petrecută la școală în luna iunie este resimțită precum o povară de către elevi, aspect care favorizează absenteismul școlar masiv, dar și incapacitatea elevilor de a se putea concentra pe studiu", spun elevii în comunicat.

Ei arată că terminarea școlii la 1 iunie ar fi benefică și pentru elevii din învățământul profesional și tehnic, care din cauza săptămânilor de practică termină școala în luna iulie. Din cauza temperaturilor ridicate și a condițiilor improprii de desfășurare a actului educațional, elevii nu mai pot asimila informația livrată la un randament satisfăcător, mai spun elevii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.476 secunde