Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a fost invadat de gândaci, o recunoaște și conducerea unității sanitare. Dr. Liliana Tuță, director medical SCJU Constanța, a arătat că tot mai mulți pacienți s-au plâns, în ultima perioadă, că au văzut gândaci prin saloane. "Am fost și noi pe secții și am constatat că sunt, într-adevăr, probleme", a adăugat reprezentantul spitalului. Cele mai afectate, din acest punct de vedere, sunt Neurologia, Pediatria, Medicala 1 și 2 și Ortopedia. Justificarea dată de conducerea unității ar fi că pe aceste secții, pacienții mănâncă în saloane, întrucât sunt imobilizați la pat din cauza afecțiunilor.
De altfel, dr. Liliana Tuță a subliniat că "lupta" cu gândacii nu poate fi câștigată atâta vreme cât pacienții primesc mâncare de la rude, care este depozitată în saloane. "Ne învârtim într-un cerc vicios. Mâncarea spitalului nu este bună, iar pacienții mănâncă hrana adusă de rude și nu putem să-i condamnăm pentru acest fapt. Dar hrana este păstrată în saloane, în noptiere și apar gândacii. Facem un apel către rude să nu mai aducă mâncare în cantități mari, pentru a nu rămâne resturi prin noptiere", a afirmat dr. Tuță, adăugând că procesul de externalizare a bucătăriei este în curs.
Cât privește gândacii, reprezentanții SCJU Constanța au demarat procedura de selecție a unei firme specializate în dezinsecție, care va fi efectuată, cel mai probabil, în două săptămâni. "Ultima dezinsecție de amploare a fost efectuată în luna ianuarie, iar de atunci oamenii spitalului au intervenit pe secțiile unde au fost solicitați", a mai arătat dr. Liliana Tuță. În perioada dezinsecției, accesul în cadrul unității spitalicești va fi restricționat.