Omul de afaceri Gigi Becali are din nou probleme cu legea. Latifundiarul din Pipera a pus fundaţiile unei biserici din lemn la doi paşi de Lacul Techirghiol. Deşi terenul aparţine familiei Becali, lotul face parte dintr-o arie protejată, unde trăiesc aproape 300 de specii de păsări. Societatea Ornitologică Română a depus plângere penală împotriva proiectului și în ciuda amenzilor, omul de afaceri nu a oprit construcţia.
La Techirghiol, pe malul sudic al lacului — arie naturală protejată de importanță internațională — apar amenajări ridicate fără autorizație, acuză Societatea Ornitologică Română. ONG-ul spune că pajiştile folosite pentru cuibărit sunt distruse, afectând sute de specii de păsări. Biserica de lemn care se înalță sub ochii tuturor este construită de omul de afaceri Gigi Becali însă, se pare că fără autorizație, dar cu încuviințarea tacită a înalților ierarhi, fiind sființită chiar de Arhiepiscopul Tomisului.
„Nu se poate construi într-o zonă de protecție a păsărilor, RAMSAR 1610 și nici în NATURA 2000 nu ai voie să construiești, întrucât habitatul lor de acolo dispare. Exact pe data de 3 iunie, ÎPS Teodosie era acolo. În momentul în care am plecat eu i-am făcut loc şi domnului Becali să treacă cu mașina, pentru că nu avea loc să treacă de mașina mea. Le-am explicat că este în aria de protecție și nu au voie să construiască acolo. Știau că nu au voie să construiască, știau că nu au autorizație de construcție. Nu există niciun demers de autorizație din ce mi-au transmis instituțiile", a declarat Bogdan Dicu, consilier local la Tuzla.
La rândul lor, reprezentanții Societății Ornitologice Române susțin că au sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii şi au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia după ce lucrările ar fi continuat chiar şi după controale şi sancţiuni.
„Avem o construcție, un complex, diverse construcții ilegale care sunt întinse pe o suprafață de aproximativ două hectare. Acestea distrug habitatele pentru anumite specii de păsări, cum ar fi ciocârlia de Bărăgan, șoimul dunărean. Vorbim de două hectare care sunt la momentul actual distruse. De fapt, zona afectată e mult mai mare și fragmentează situl pe toată lungimea sudică", a spus Emil Todorov, reprezentantul Societăţii Ornitologice Române.
Se solicită oprirea lucrărilor de construcţie a bisericii
În urma sesizării reprezentanților Societății Ornitologice Române a fost deschisă o anchetă.
„În momentul de față, există o dispoziție a autorităților administrative prin care s-a dispus oprirea lucrărilor. Înțeleg de la colegii voluntari care trec prin zona, că aceste lucrări continuă, că această construcție este în curs de ridicare și de finalizare. Noi am solicitat și am reiterat solicitarea noastră, de data aceasta autorităților judiciare, și anume procurorului să dispună o măsură de oprire a lucrărilor de îndată", a declarat, pentru Cuget Liber, Andreea Szabo, avocat SOR.
Pe de altă parte, Inspectoratul de Poliție Constanța a început audierile în acest dosar penal, iar autoritățile locale și naționale au dat primele amenzi.
„Urmare a controlului s-a aplicat sancțiune proprietarei terenului pentru construcția demarată fără aviz de mediu și documentele legale de care aveau nevoie pentru edificarea acestei construcții. Ulterior, s-au mai efectuat două controale în luna august, întrucât au avut măsuri de stopare a lucrărilor și pentru că nu au sistat au primit și amenzile în valoare de 31.000 lei", a declarat Marian Râșnoveanu, comisar șef la Garda de Mediu Constanța.
În ciuda amenzilor și a sesizării penale, omul de afaceri susține că investiția va continua.
„E de lemn, nu e piatră sau cărărmidă, e lemn. Când am cumpărat terenul era teren intravilan. Așa l-am cumpărat, nu e niciun fel de sit. Au zis că sperii fluturii și niște păsări care când fac liturghia acolo se strâng toate păsările. Am plătit amenda, am contestat-o în instanță și cu asta basta. Voi continua construcția până când zice un judecător că nu am voie să mai continui", ne-a declarat Gigi Becali, om de afaceri.
Societatea Ornitologică Română solicită restabilirea situaţiei anterioare prin desfiinţarea construcţiilor ilegale, refacerea completă a habitatelor de pajişte și sancțiuni proporţionale, inclusiv tragerea la răspundere penală a celor care au ignorat dispoziţiile.