Dobrogea face un pas important pe harta gastronomică a Europei, prin lansarea oficială a candidaturii pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029. Evenimentul a avut loc marți, 10 iunie, la Centrul de Afaceri Năvodari, și a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai mediului educațional și ai sectorului privat, într-un demers comun pentru promovarea valorilor culturale și culinare ale regiunii.
Inițiativa aparține Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE), care coordonează candidatura în parteneriat cu Primăria orașului Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța și compania Kirvad Tour. Reprezentanții celor patru instituții, Daniel Constantin Moraru (președintele UNPR-RSE), Florin Chelaru (primarul orașului Năvodari), Anca Iuliana Dragomir (directorul Colegiului de Arte) și Daniel Tiberiu Vădineanu (administratorul Kirvad Tour), au semnat oficial protocolul de colaborare, în prezența Diannei Dodd, președinta Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism (IGCAT), organizația care acordă acest prestigios titlu.
Demersul reflectă o viziune comună asupra potențialului Dobrogei de a deveni o destinație europeană de excelență gastronomică, printr-o abordare sustenabilă și colaborativă. Dobrogea, regiune cu o identitate culturală și culinară unică, unde conviețuiesc peste 15 etnii, se remarcă printr-un patrimoniu culinar divers și autentic, ancorat în tradiție, dar deschis spre inovație. Candidatura sa reprezintă o oportunitate strategică de a transforma această moștenire într-un avantaj competitiv, atât în turism și ospitalitate, cât și în agricultură, educație și antreprenoriat local.
„Am început demersurile încă de anul trecut, prin dialogurile cu instituțiile de pe litoral. Avem din partea acestora aviz și acord favorabil, obținut prin Consiliul Local, de a fi parteneri alături de noi în acest demers. În luna martie am primit acceptul de a deveni membru cu drepturi depline și ne-am depus candidatura pentru 2029. Ne asumăm rolul de inițiator și coordonator regional în acest proiect strategic. Dobrogea are toate ingredientele pentru a deveni un reper european în gastronomia sustenabilă, iar această candidatură este începutul unui efort comun, cu și pentru comunitatea locală", a declarat Daniel Constantin Moraru, președintele UNPR-RSE.
Organizatorii fac apel către întreaga comunitate
La nivel internațional, regiunea și-a început deja promovarea. În luna mai 2025, reprezentantele UNPR-RSE, Teodora Moraru și Carmen Ispas, au participat în Sicilia la cea de-a 29-a întâlnire a Platformei Mondiale a Regiunilor Gastronomice. Delegația dobrogeană a luat parte la sesiuni de lucru dedicate turismului gastronomic sustenabil și a avut ocazia să învețe din bunele practici ale altor regiuni europene. Unul dintre momentele-cheie ale vizitei a fost participarea la competiția internațională „World Food Gift Challenge 2025”, unde Dobrogea a fost reprezentată de patru produse artizanale locale. Dintre acestea, pachetul „Moș Iosif”, compus din mezeluri tradiționale precum ghiudem tătăresc, babic și pastramă de vită, a fost distins cu premiul „Best Tasting” pentru autenticitatea gustului și calitatea selecției.
În perioada următoare, Comitetul Regional pentru Candidatură va elabora dosarul de candidatură (bid book), care va fi evaluat de un juriu internațional format din experți în turism, gastronomie, educație și dezvoltare durabilă. De asemenea, în Dobrogea vor avea loc o serie de evenimente culturale și gastronomice care să implice comunitățile locale și să pregătească vizita oficială a evaluatorilor IGCAT.
Organizatorii fac apel către întreaga comunitate să se implice activ în acest demers. Producători locali, operatori din turism și ospitalitate, instituții educaționale, organizatori de festivaluri și reprezentanți ai minorităților etnice sunt invitați să contribuie la acest proiect colectiv, care urmărește să transforme Dobrogea într-un model european de dezvoltare prin identitate locală, gastronomie și cooperare regională.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.