Președintele UNPR - Regiunea Sud-Est, Daniel Constantin Moraru, a reprezentat candidatura „Dobrogea – Regiune Gastronomică Europeană” în cadrul evenimentului „Constanța, destinația viitorului”, organizat de Antena 3 CNN.
„Am depus candidatura pentru destinație Gastronomică Europeană 2029. Am încredere că vom obține titlul de Regiune Gastronomică Europeană.", a declarat Daniel Constantin Moraru.
Cu peste 15 entități multiculturale prezente, Dobrogea deține cea mai bogată și diversificată paletă de culturi gastronomice din România. Prin colaborarea cu administrațiile locale și cu sectorul HoReCa, pot fi dezvoltate trasee turistice care valorifică bucătăria locală, precum și patrimoniul arheologic al regiunii.
Evenimentul a adus împreună oameni din administrație, antreprenoriat, industrie, cultură și societate civilă pentru a discuta și a dezbate direcțiile strategice pentru zona Dobrogea, inclusiv în ceea ce privește turismul, tradițiile locale și gastronomia.
Reamintim că în luna iunie, patru entități conduse de oameni vizionari, Uniunea Națională a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est (UNPR-RSE), Primăria Oraşului Năvodari, Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanţa şi Kirvad Tour, au anunțat, cu nu prea multe zile în urmă, formarea Comitetului Regional pentru Candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, și, totodată, depunerea candidaturii pentru obținerea acestui titlu onorant și generator de impact strategic asupra dezvoltării durabile a regiunii.
Cei patru membri ai Comitetului Regional, prin reprezentanții lor – Daniel Constantin Moraru, preşedinte UNPR RSE – initiatorul proiectului, Florin Chelaru, primar Năvodari, Anca luliana Dragomir, director Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanta, Daniel Tiberiu Vadineanu, administrator Kirvad Tour – au semnat oficial protocolul de colaborare pentru candidatura Dobrogei la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2029, impreună cu Institutul International de Gastronomie, Cultură, Artă şi Turism (IGCAT), reprezentat de dr. Dianne Dodd, preşedinte IGCAT. Acest parteneriat reuneşte actori cheie din sectorul public, privat, educațional și din societatea civilă, reflectând angajamentul comun pentru promovarea valorilor gastronomice, culturale şi turistice ale Dobrogei.
”Ne asumăm rolul de inițiator şi coordonator regional în acest proiect strategic. Dobrogea are toate ingredientele pentru a deveni un reper european în gastronomia sustenabilă, iar această candidatură este începutul unui efort comun, cu şi pentru comunitatea locală. Întrucât în anul 2027 Harghita va deține titulatura de Regiune Gastronomică Europeană, iar pentru anul 2028 a fost deja depus proiectul pentru Regiunea Banat, ne-am înscris pentru Regiune Gastronomică Europeană 2029.” a declarat Daniel Constantin Moraru, preşedinte UNPR-RSE.