Două clădiri degradate din zona peninsulară, reabilitate

240
Două clădiri degradate din zona peninsulară, reabilitate - raedppreabiliteaza-1568315613.jpg

Articole de la același autor

Două clădiri aflate într-un continuu proces de degradare vor fi reabilitate în perioada următoare. Este vorba despre două corpuri care se află în zona peninsulară. Lucrările vor fi efectuate de către lucrătorii Regiei Autonome Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța, care desfășoară în această perioadă o serie de lucrări de reparații. Acestea sunt necesare pentru a stopa procesele de degradare, mai ales că este vorba despre două clădiri vechi. 


Astfel, la clădirea situată pe strada Petru Rareș, a fost refăcută în primă fază tâmplăria exterioară. Mai precis, au fost montate geamuri și uși, pentru ca agenții economici să poată vedea configurația spațiului. 


"Precizăm că, inițial, acestea erau zidite. Cel de-al doilea imobil se află pe strada Arhiepiscopiei, chiar lângă Moscheea Carol, într-o zonă intens vizitată de turiști. Pentru început, spațiul a fost sigilat, prin montarea unei plase, astfel încât oamenii străzii să nu mai aibă acces. La el se vor reface interioarele, grav afectate, cât și tâmplăria exterioară, pentru ca imobilul să își recapete aspectul de odinioară, în armonie cu zona din care face parte. Totodată, vor fi date jos panourile exterioare inestetice. 
În cel mai scurt timp, va fi demarată achiziția de reparații ale fațadei, dar și reparații interioare, astfel încât regia să scoată spațiile la licitație și să le repună în circuitul economic. Intervențiile urmează să se desfășoare până la finalul acestui an", au precizat reprezentanții RAEDPP. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9316 secunde