Două străzi din Constanţa şi din Năvodari, fără curent electric

72
Două străzi din Constanţa şi din Năvodari, fără curent electric - curent-1601828585.jpg

Articole de la același autor

E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții.

Totuşi, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Astfel, astăzi, în municipiul Constanţa, între orele 8.00 şi 16.00, sunt afectaţi consumatorii de pe străzile Edmond Deda şi Ionel Perlea. Între orele 8.30 şi 16.30, sunt anunţate întreruperi în municipiul Medgidia, pe străzile Kemal Agi Amet, Decebal, Mărgăritarului, General Magheru – pe tronsonul delimitat de strada Poporului şi Canalul Dunăre - Marea Neagră, strada Tudor Vladimirescu şi strada Olteniei, iar, între orele 9.00 şi 17.00, în oraşul Năvodari, pe străzile D5 şi D30, şi în localitatea Făurei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4369 secunde