Rompetrol Rafinare continuă
proiectul de ecologizare a batalelor istorice din incinta rafinăriei Vega,
lucrări executate de asocierea Artera Blue SRL și Salubris Waste Management
SRL, consorțiu cu experiență în domeniul ecologizărilor, ales în urma unei
selecții riguroase, care a răspuns tuturor exigențelor impuse de Rompetrol
Rafinare.
Prin investiția semnificativă în
acest proiect, estimată la circa 20 de milioane de dolari doar în 2025,
Rompetrol Rafinare arată preocuparea pentru mediu și sănătatea populației, prin
neutralizarea unei potențiale surse de emisii, protejarea apelor subterane și
de suprafață, reabilitarea ecosistemelor locale, toate având impact pozitiv
asupra comunității locale.
„Constatăm progrese evidente în
batalele în care partenerii noștri au acționat și suntem convinși că, în
colaborare cu aceștia, dar și cu autoritățile de resort, vom încheia cu succes
această poveste, pe care nici noi, dar nici ploieștenii nu și-au dorit-o. Este
o moștenire pe care noi ne-am angajat să o gestionăm, în spiritul legislației
europene de mediu, dar și pentru comunitate, mediul înconjurător și angajați",
a declarat Sorin Graure, Director General al Rompetrol Rafinare.
Activitățile se desfășoară
într-un ritm optim, conform graficului agreat și cu respectarea tuturor
documentelor de reglementare emise de autoritățile cu competențe în materie,
precum și a întregului cadru legislativ aplicabil.
În acest an au fost reluate
lucrările de ecologizare cu tratarea batalelor 19 și 20, aflate la limita
rafinăriei Vega, care însumează, alături de loturile tratate anterior, circa 50%
din totalul gudroanelor acide depozitate înainte de preluarea rafinăriei de
către Grupul Rompetrol (actualul KMG International), în 1999.
Important de menționat este că,
în contractul de privatizare parafat cu reprezentanții statului român, au fost
estimate circa 60 de mii de tone de deșeuri, o cantitate mult mai scăzută
comparativ cu realitatea din teren.
Soluția tehnologică de tratare
adoptată este eficientă pentru procesarea și neutralizarea gudroanelor acide –
tratarea in-situ a substanțelor și transformarea lor în deșeu solid, inactiv, prin
folosirea oxidului de calciu (var nestins).
Prin hidratarea amestecului de
gudron și var, poate rezulta o reacție exotermă cu degajare de abur. După
finalizarea reacției, se verifică valoarea PH-ului, iar dacă aceasta este peste
7, este certificat caracterul neutru sau bazic al amestecului.
După procesul de neutralizare, care durează 3-4 zile,
gudronul neutralizat se mixează cu ciment, apă și aditivi de întărire, iar din
pasta rezultată sunt prelevate probe, rezultatul analizelor venind în aproape o
săptămână. Dacă sunt respectați
indicatorii finali ai mixturii, loturile din care au fost prelevate probele
sunt depozitate final, în depozite ecologice impermeabilizate și monitorizate.
Important de menționat este faptul că, pe tot parcursul
contractului încheiat între Rompetrol Rafinare (beneficiarul lucrărilor) și contractor,
compania monitorizează cu atenție factorii de mediu din timpul lucrărilor
executate.
Conform contractului aflat în vigoare, contractorii au
obligația să respecte o serie de măsuri preventive, pentru evitarea răspândirii
emisiilor rezultate în timpul tratării. Astfel, trebuie să se asigure că
dispersia de pulberi este limitată prin perdele de apă, tunuri de apă de mare
capacitate, iar lucrările se execută în funcție de condițiile atmosferice
specifice.
Întreaga resposabilitate pentru orice deviere de la
graficele și procedurile de lucru agreate este a firmelor subcontractoare,
acestea având, prin eforturile depuse de Rompetrol Rafinare, toate avizele și
autorizațiile necesare. Totodată, facem mențiunea că dispersiile constatate de
populația din proximitatea rafinăriei reprezintă abur, care antrenează mirosuri
specifice și nu există înregistrări, până în acest moment, care să certifice
emisii de gaze toxice, cu potențial de risc pentru populație, angajați, parteneri
și mediul înconjurător.
Reiterăm faptul că entitățile parte din Grupul KMG
International nu sunt responsabile pentru generarea deșeurilor, acestea fiind
depozitări istorice, cu prime informații certificate despre deșeuri din
perioada anilor 1940. Umplerea batalelor
a fost realizată sistematic, în perioada regimului comunist, atunci când nu
existau norme de mediu clare, de aici survenind și cantitatea substanțială de
deșeuri cu gudroane acide.
Rompetrol Rafinare monitorizează, prin cele două stații de
monitorizare a calității aerului, indicatorii de H2S, COV, BENZEN, SO2, PM10,
precum și condițiile meteorologice. Totodată, dând dovadă de transparență
totală, rafinăria Vega raportează zilnic autorităților locale competente setul
complet de indicatori, pentru a identifica potențialele depășiri ale valorilor
limită în atmosferă.
Rafinăria Vega Ploiești împlinește, în acest an, 120 de
ani de funcționare, perioadă în care a trecut prin multe transformări
operaționale. Din 2004, rafinăria nu mai procesează țiței, ci doar
semifabricate furnizate exclusiv de rafinăria Petromidia Năvodari.
Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt
KMG International (54,63% - direct și indirect) și Statul Român, prin
Ministerul Energiei (44,7%).