Dacă vă numărați printre persoanele care dețin un service
auto sau printre pasionații de mașini, care își doresc să-și ducă hobby-ul la
următorul nivel, atunci acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează
ne propunem să vă ajutăm să alegeți una dintre cele mai folositoare și
importante unelte pentru mentenanța autoturismelor și anume, un elevator auto.
Veți afla care sunt caracteristicile sale și din ce tipuri de elevatoare puteți
alege, ca la final să puteți face cea mai bună alegere. Să începem!
Pasiunea pentru automobile este
un hobby des întâlnit printre bărbați. De la cunoașterea diverselor branduri și
modele de mașini până la mentenanță și reparare, există o mulțime de nișe care vă
pot atrage atenția și, totodată, ajuta să vă duceți pasiunea la următorul
nivel. Și cum aici ne adresăm cunoscătorilor, suntem siguri că deja știți cât
de importante sunt uneltele profesionale într-un service auto sau într-un garaj
bine aprovizionat. Dacă vă doriți să vă îmbunătățiți service-ul sau poate să
începeți amenajarea garajului personal, mai întâi de toate va trebui să alegeți
un elevator auto de calitate. Această unealtă este reprezentată de un
dispozitiv ce ajută la ridicarea mașinilor pentru a putea fi reparate sau
verificate în zonele mai greu accesibile. În funcție de greutatea
autoturismului și nevoile dumneavoastră, există trei tipuri de elevatoare din
care puteți alege dar și o listă scurtă de caracteristici care vă pot ajuta să
luați cea mai bună decizie. În continuare, veți afla care sunt modelele în
cauză iar apoi vom trece la criteriile de alegere care vă vor ajuta să vă
avansați cunoștințele.
·
Tipuri
de elevatoare
Pe
lângă
cricul hidraulic și
cârligul de remorcare,
elevatorul auto este și el un dispozitiv de mare importanță în garajele
profesionale. După cum vă spuneam și mai sus, acesta vă va ajuta să ridicați
mașina la o anumită distanță de sol pentru a putea fi reparată sau verificată,
ori de câte ori este nevoie. Există, însă, trei modele din care puteți alege,
așa că haideți să aflați la ce vă poate ajuta fiecare.
-
Elevatorul
cu două coloane: este cel mai des întâlnit tip de dispozitiv. Acesta este
accesibil, îndeplinește cu brio majoritatea sarcinilor la care este folosit și
dispune de o capacitate de ridicare de până la 4 tone. Este destinat mașinilor
de mici dimensiuni și poate fi găsit în toate service-urile auto din țară. De
asemenea, el este caracterizat de două coloane înalte pe care mașina în cauză
este fixată și apoi ridicată. Aceste coloane asigură stabilitate sporită și
oferă libertate în mișcare în timpul reparării.
-
Elevatorul
cu patru coloane: dacă modelul precedent era stabil, aflați că cel cu patru
coloane este și mai performant. Acesta este destinat și autoturismelor de
dimensiuni mai mari, cum ar fi suv-urile și camionetele, dar poate fi folosit
și ca dispozitiv 2 în 1. La ce ne referim când spunem acest lucru? La faptul că
o mașină poate fi poziționată jos și o alta „la etaj”, deasupra ei. În funcție
de nevoi, veți putea lucra la două mașini în același timp, fără să întâmpinați
niciun risc. Totodată, elevatorul cu patru coloane mai poate fi folosit și pentru
reparațiile mai complexe cum ar fi reglarea geometriei roților sau altele.
-
Elevatorul
foarfecă: ultimul model din care puteți alege este elevatorul foarfecă,
destinat în mod expres atelierelor de tip vulcanizare sau utilizării proprii,
din garaj. Ce trebuie să rețineți despre acest model este că are cea mai
scăzută capacitate de ridicare, de aici și conexiunea cu lucrările de tip
vulcanizare. Cu un astfel de elevator veți putea schimba anvelopele mașinii de
unul singur și veți dispune de tehnologii moderne ce vor face ca utilizarea sa
să fie mai ușoară.
Iar
acum că ați aflat ce fel de elevatoare există pe piața din domeniu, am ajuns la
momentul în care vă povestim și despre criteriile de alegere.
·
Caracteristici
-
Sistemul
de siguranță automat: un elevator profesional vine însoțit de un sistem de
siguranță automat ce se activează atunci când ridicați autoturismul de la sol.
Acesta vă va oferi certitudinea că puteți lucra sub mașină fără nicio grijă și
că automobilul în cauză va sta fixat pe suport.
-
Plăcile
de cauciuc pentru protecție: în domeniul reparării mașinilor este foarte
important să se lucreze cu grijă și atenție. De aceea, un elevator demn de
toate laudele va dispune și de plăci de cauciuc lipite pe fiecare coloană în
parte. Aceste plăci vor împiedica zgârieturile să apară și astfel, mașinile se
vor menține în forma intactă în care au fost aduse la service.
-
Capacitatea
de ridicare: după cum ați aflat și din rândurile precedente, elevatoarele pot
dispune de diverse capacități de ridicare, în funcție de sarcina pentru care
sunt construite. Astfel, aflați că există și elevatoare cu o capacitate de până
la 5 tone, deci aveți o gamă largă de produse din care să alegeți.
Având
toate aceste informații la dispoziție, nu vă rămâne decât să alegeți elevatorul
perfect în funcție de criteriile aflate și să vă duceți pasiunea la următorul
nivel, cu pași repezi.
Acestea fiind spuse, iată-ne
ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că v-am ajutat
să luați decizia cea bună. Pentru și mai multe sfaturi, nu ezitați să navigați
mediul online. Vă dorim happy shopping!