Elevii din Tuzla, îmbolnăviți de stafilococul auriu din lapte

302
1 min citire
Elevii din Tuzla, îmbolnăviți de stafilococul auriu din lapte - d7c07a4975a495b6f48b5bd597797366.jpg
Analizele efectuate probelor prelevate de la produsele alimentare ridicate de la Școala cu clasele I-VIII din Tuzla, după ce 21 de elevi au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, vor fi finalizate în cursul zilei de astăzi. Geronimo Brănescu, directorul coordonator al Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța ne-a declarat că analizele realizate până ieri indicau prezența stafilococului auriu în lotul de lapte adus de la firma Ecolact din Păulești, județul Prahova, și distribuit în cadrul programului național "Cornul și laptele". "În cursul zilei de mâine vom știi dacă există și alte bacterii", a adăugat reprezentantul direcției. Rezultatul preliminar a fost transmis in-stituției similare din Prahova. "Direcția Sanitar - Veterinară Prahova a demarat deja o anchetă epidemiologică pentru a stabili cauza contaminării, iar în funcție de cele descoperite vor fi luate măsurile care se impun", a mai spus Geronimo Brănescu. Există posibilitatea să mai existe și alte bacterii, au arătat specialiștii. Simptomatologia nu a fost una caracteristică infecției cu stafilococul auriu, ne-a spus dr. Stela Halichidis, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. "Simptomele ar fi trebuit să apară după aproximativ o oră, dar copiii s-au simțit rău după nici un sfert de oră", a afirmat medicul.
Este posibil, potrivit repre-zentatului DSV, ca laptele să fi fost contaminat în cursul procesului de ambalare. În unitățile de în-vățământ din județul Constanța, potrivit afirmațiilor lui Petrică Miu, inspector general al Inspec-toratului Județean Școlar, în loc de lapte și cornuri, elevii primesc biscuiți și iaurt.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0395 secunde