Elevii, profesorii și părinții cer decontarea integrală a navetei școlarilor

131
1
Elevii, profesorii și părinții cer decontarea integrală a navetei școlarilor - copilmortberlestigorj29ianuarie2-1470146640.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Național al Elevilor, Asociația Elevilor din Constanța, Asociația Elevilor din Bacău, Consiliul Tineretului din România, Federația Sindicatelor din Educație "Spiru Haret", Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar solicită Guvernului României să adopte, în cel mai scurt timp, o Ordonanță de urgență, prin care să revină la decontarea integrală a navetei elevilor, care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu.


În august 2013, Guvernul României a adoptat Ordonanța Guvernlui nr. 29/2013, prin care a plafonat naveta elevilor la 26 lei/3 km + 2 lei/km. În urma acestei decizii iresponsabile, peste 35.000 de elevi din România au abandonat școala, din lipsa banilor pentru a face naveta între localitatea de domiciliu și școală. Înainte de momentul în care decontarea navetei a fost plafonată, în țara noastră exista un număr de 198,941 de elevi navetiști, într-un singur an numărul acestora scăzând la 163,872 , cauza vizibilă fiind lipsa banilor pentru asigurarea costurilor de transport.


"În momentul de față elevilor le este decontat aproximativ 20-25% din costul abonamentului. Măsura decontării parțiale a navetei este neconstituțională raportat la art. 32, alin. (4) din Constituția României, care consacră gratuitatea învățământului de stat. Este regretabil că, în anul 2016, într-o țară membră a Uniunii Europene, există elevi care nu pot finaliza învățământul obligatoriu, întrucât Guvernul României a decis să pună în sarcina elevului și părinților peste 75% din costurile necesare pentru a ajunge din localitatea de domiciliu la școală. În concluzie, reprezetanții elevilor, tinerilor, cadrelor didactice și parinților din România solicită Prim-ministrului României, domnul Dacian Cioloș, și Guvernului României să trateze cu prioritate și diligență maximă problema elevilor care nu sunt integrați în sistemul de învățământ, din cauza lipsei banilor pentru a ajunge la școală. De aceea, considerăm că se impune adoptarea în regim de urgență, până la începerea anului școlar 2016-2017, a unei Ordonanțe prin care să fie abrogat art. 15 din OG nr. 29/2013, astfel încât elevilor din România, care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, să le fie decontate în integralitate costurile aferente navetei", precizează Constantin-Alexandru Manda, președintele AEC.


Comentează știrea

Cristi
2 august 2016
Decontarea doar ?

Trecerea clasei IX - a de la liceu la gimnaziu . Examen de admitere la intrarea in liceu . Reconfigurarea scolilor profesionale in functie de cerere . Desfiintarea liceelor si colegiilor neperformante , gen Mihail Kogalniceanu , IMUM Medgidia , Dobromir , Cumpana etc. Burse de studiu pentru elevii saraci . Cazare si masa gratuite . Uniforme si rechizite gratuite . Si s-ar putea continua cu aceste masuri privind reducerea abandonului scolar . Dar , bre , fapte nu palavre !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4522 secunde