Femeile cu copii se vor putea pensiona mai repede. Cum arată bonificațiile din proiectul legii pensiilor

41650

Articole de la același autor

Femeile care au născut și crescut copii se vor putea pensiona mai repede. Noul proiect al Legii pensiilor, aflat la Parlament, cuprinde și un capitol special cu privire la bonificațiile de care vor beneficia femeile cu copii.
Legea ar urma să se aplice pentru femeile care au născut și crescut mai mulți copii până la vârsta de 16 ani.


Reducerea vârstei de pensionare prevăzută în tabelul de mai jos se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 14 ani.




Proiectul mai prevede egalizarea vârstei de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților, la 65 de ani, eșalonat până în anul 2035.
În prezent atingerea vârstei standard de pensionare la femei de 63 de ani, se face eșalonat, până în 2030.


Conform anexei nr. 5 din proiect se propune esalonarea vârstei conform criteriilor din jalon până în anul 2035. (recomandare CE, criteriu în jalon)
Proiectul a avut în vedere si recomandarea din jalon 214 referitoare la mentinerea în activitate a angajatilor, dar cu conditia de a nu beneficia de o pensie în acea perioadă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.101 secunde