Femeile la volan: studiu pentru a vedea cât de bune șoferițe sunt!

307
Femeile la volan: studiu pentru a vedea cât de bune șoferițe sunt! - femeilavolan-1615297172.jpg
Femeile petrec mai puțin timp la volan decât alți membri ai familiei care au carnet de conducere, iar una din patru femei consideră că atitudinile discriminatorii împotriva femeilor la volan s-au ameliorat în ultimii zece ani. Acestea sunt concluziile unui sondaj realizat în cadrul campaniei naționale de siguranță rutieră „Cu stil, în trafic”, parte a proiectului Fii treaz la volan. Cât privește cât de bune șoferițe sunt reprezentantele sexului frumos, studiul arată că 58% dintre șoferițe consideră că genul nu influențează abilitățile de șofat, atunci când sunt comparați conducători auto cu același nivel de experiență de condus, în timp ce 23% dintre ele consideră că genul influențează aceste abilități într-o oarecare măsură, iar 12%, într-o mică măsură. Prin comparație, doar 33% dintre șoferii de gen masculin consideră că genul nu influențează abilitățile de șofat, în timp ce 34% dintre ei consideră că abilitățile de condus sunt influențate de gen într-o oarecare măsură, iar 16% - într-o mare măsură.

Atunci când vine vorba de agresivitatea la volan, ambele genuri sunt de acord că... bărbații sunt șoferi mai agresivi decât femeile. Astfel, la întrebarea „În opinia ta, în ce măsură genul șoferului (feminin/ masculin) are impact asupra agresivității la volan (comparând șoferi cu același nivel de experiență de condus)?”, 52% dintre femei și, în paralel, 58% dintre bărbați au declarat că bărbații sunt șoferi mai agresivi decât femeile într-o mare măsură. Doar 29% dintre femei și 23% dintre bărbați sunt de părere că nu există diferențe de gen în ceea ce privește agresivitatea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4907 secunde