Fiţi milostivi! Ajutaţi zece copii cu diabet şi celiachie să-şi primească pâinea cea de toate zilele

1453
Viaţa copiilor cu diabet sau intoleranţă la gluten nu este deloc uşoară, şi, desigur, nici cea a părinţilor, care trebuie să fie atenţi la fiecare pas ce anume le pregătesc, să fie cu băgare de seamă la ingredientele folosite şi mai ales ce le dau celor mici să mănânce. Problemele se amplifică atunci când nu sunt bani, meniul lor de zi cu zi devenind o sarcină apăsătoare pentru familie.

„Mami, pot să mănânc biscuitele acesta? Dar napolitana? Bomboana aceasta are gluten? Câte felii de pâine să pun în farfurie? Unde este pâinea mea fără gluten?”. Acestea sunt doar o parte din dialogurile în familiile cu copii și tineri cu diabet și celiachie. Pentru că în ultimii ani diabetul insulino-dependent al copiilor a venit la pachet cu intoleranța la gluten, meniul acestor copilaşi trebuie elaborat foarte atent, pentru ca ei să nu aibă de suferit. Adică, pe lângă dieta specifică diabetului zaharat în care este foarte important să fie calculaţi carbohidrații din farfurie, trebuie consumate doar produse fără gluten. Din păcate, a precizat preşedintele Asociaţiei copiilor şi tinerilor cu diabet din judeţul Constanţa „Sweet Land”, Liliana Moldoveanu, acestea sunt scumpe și procurate cu greu de familii, unele cazuri sociale. Ea spune că în numeroase familii cu posibilităţi financiare reduse se găsesc micuţii cu astfel de probleme de sănătate. De exemplu, Miruna T. a ajuns la vârsta de cinci ani la spital, după ce mama ei a realizat că transpira mult în somn, cerea multă apă și nu prea mânca, simptome ale diabetului la debut. La câteva luni de la diagnostic, fetița a fost internată din nou, avea stări de greață permanente, vărsa des și avea scaune foarte moi. După mai multe analize, medicul le-a spus părinților că fata lor a dezvoltat o complicație a diabetului, aceasta fiind boala celiacă. Prin urmare, Miruna a trecut la dieta fără gluten, care este permanentă. Pentru Andrei D., debutul diabetului zaharat a fost la vârsta de 2,10 ani, iar acum are şapte ani. După efectuarea testului CeliKey, s-a adeverit că băiatul are și boala celiacă, asta ca o complicație a diabetului zaharat de tip I. Şi în acest caz, familia trebuie să respecte un tratament strict, o dietă în care glutenul să fie exclus. După diagnosticul de diabet zaharat la vârsta de trei ani, a urmat altul, la vârsta de 14 ani, Alexandru G. fiind diagnosticat cu boala celiacă, ceea ce înseamnă că trebuie să elimine glutenul. Din nefericire, sora lui, Andreea G., a primit și ea diagnosticul de diabet şi celiachie la vârsta de şase ani. Desigur, acestea sunt doar câteva din cazurile din Constanța și din județ, majoritatea cazuri sociale.

„În atenția noastră sunt zece astfel de tineri, iar pentru ei, pâinea cea de toate zilele este foarte scumpă. Se prepară în casă și sunt necesare trei kilograme de făină fără gluten lunar, al cărui cost se ridică la 78 lei lunar.

Vă rugăm să ne sprijiniți în sponsorizarea pachetelor lunare cu făină fără gluten pentru membrii noștri cu diabet și celiachie, pe care să le oferim lunar, însemnând suma de 780 de lei, pentru zece copii”, a declarat preşedintele „Sweet Land”.

Persoanele care doresc să ajute aceşti copii pot dona în contul RO21BRDE140SV64378301400, deschis la BRD Constanţa, sucursala Lăpușneanu, în contul www.sweetland.ro



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5791 secunde