Gabriela Scutea: Sistemul judiciar se va confrunta cu un val "enorm" de plângeri depuse în instanțe

159
Gabriela Scutea: Sistemul judiciar se va confrunta cu un val

Articole recomandate

Procurorul general Gabriela Scutea a declarat miercuri că sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgență, cu un val "enorm" de plângeri depuse în instanțe de oamenii care au fost amendați pentru încălcarea ordonanțelor militare, informează agerpres.ro.


"Sancțiunile penale sunt separate de sancțiunile contravenționale. Practic, din anul 2002, amenda contravențională nu mai poate fi transformată în închisoare, nici măcar contravențională. Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgență și reluarea activității de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancționare contravențională", a declarat Gabriel Scutea pentru Europa FM.


Întrebată dacă se așteaptă ca oamenii să conteste masiv aceste amenzi, Gabriela Scutea spus: "Probabil, cetățenii vor contesta sancțiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi și vă dați seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă.


De la începutul stării de urgență, în România au fost aplicate peste 300.000 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 600 milioane lei (120 milioane euro) pentru nerespectarea restricțiilor instituite prin ordonanțele militare, în perioada stării de urgență.


Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că este "un lucru evident" că se fac abuzuri de către polițiști în cazul verificărilor cetățenilor cu privire la libera circulație și i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptățiți să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanță amenzile.


"Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulți oameni, sunt foarte mulți tineri care au făcut doar șase luni școala de poliție și acum sunt în teren, că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Cei care au făcut abuzuri sau au greșit vor fi evaluați și profesional și disciplinar", a arătat Vela.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8657 secunde