Garda de Mediu Constanța a interzis intrarea în țară a peste o mie de butelii

229
Garda de Mediu Constanța a interzis intrarea în țară a peste o mie de butelii - x-butelii-2-1693306902.jpg
Reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța, în colaborare cu Garda de Coastă nu au permis, săptămâna aceasta, introducerea pe teritoriul României a 1.140 butelii încărcate cu gaze fluorurate cu efect de seră, R134a, R410a și R407c. Potrivit specialiștilor Gărzii de Mediu, marfa avea ca destinație o societate din județul Brașov și a fost expediată din Turcia. Societatea importatoare nu a făcut, însă, dovada înscrierii în registrul F Gas, respectiv nu a făcut dovada alocației cotei pentru anul 2023. Cantitatea totală de tone echivalent CO2 aferentă încărcăturii este de 21.145,6, depășind pragul de 100 tone echivalent CO2, astfel încât este necesară alocarea unei cote anuale, conform prevederilor Regulamentului nr. 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră. Menționăm că acest control s-a realizat ca urmare a solicitării Gărzii de Coastă-Serviciul Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, în Punctul de Trecere a Frontierei Port Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5814 secunde