Garda Naţională de Mediu va primi zeci de drone cu senzori pentru depistarea poluării

122
1 min citire
Garda Naţională de Mediu va primi zeci de drone cu senzori pentru depistarea poluării - garda-de-mediu-1759822583.jpg
Ministerul Mediului a semnat contractul prin care Garda Națională de Mediu va fi dotată cu zeci de drone performante, echipate cu senzori capabili să detecteze sursele de poluare chiar și pe timp de noapte. Noile echipamente vor ajuta inspectorii să intervină rapid în zonele cu niveluri ridicate de poluanți și în cazurile de poluare accidentală.
Este vorba despre drone dotate cu senzori prin care se vor putea măsura poluanții din aer, achiziționate prin fonduri din POIM și PDD.
Echipamentele sunt dotate cu sisteme pentru detectarea surselor de poluare inclusiv pe timp de noapte.
„De exemplu, în situația în care stațiile de monitorizare ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) înregistrează o tendinţă anormală de creştere a concentraţiilor de poluanţi în atmosferă, cu ajutorul acestor drone personalul Gărzii Naționale de Mediu va putea identifica cu acurateţe zona unde ar putea exista potenţialele surse de emisii. De asemenea, aceste drone vor fi utilizate și când sunt semnalate poluări accidentale, atât în zonele urbane, cât mai ales in zonele rurale, unde nu există stații de monitorizare. Echipamentele sunt dotate cu sisteme pentru detectarea surselor de poluare inclusiv pe timp de noapte.
Pe scurt: întărim controlul și ne asigurăm că infractorii nu mai scapă cu una cu două, în timp ce ne otrăvesc și ne fură ani din viață”, a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0416 secunde