Țara noastră a traversat cea mai friguroasă dimineață de la începutul anului, în unele zone temperaturile minime cobârând până spre minus 20 de grade Celsius. Frigul nu a ocolit nici Capitala, unde valoarea minimă a atins minus 8 grade Celsius, la periferia orașului.
Cerul este noros în sud-estul şi nord-vestul ţării, iar în rest e mai mult senin. Vântul suflă slab şi moderat. La ora 8.00, valorile termice erau cuprinse între minus 18 grade Celsius la Întorsura Buzăului şi 1 grad Celsius la Constanţa. În vest şi centru, este ceaţă asociată cu chiciură.
Dimineață geroasă, temperaturi 15 Ianuarie:
-19,3 grade Obârșia Lotrului
-18,3 grade Întorsura Buzăului
-16,6 grade Poiana Stampei
-15,7 grade Miercurea Ciuc
-15,0 grade Făgăraș
-15,0 grade Sfântu Gheorghe
-14,8 grade Brașov
-14,8 grade Topliţa
-14,4 grade Odorheiu Secuiesc
-12,6 grade Curtea de Argeș
-12,1 grade Padeș
-11,5 grade Câmpulung Muscel
-11,1 grade Ploiești
-11,0 grade Sibiu
-10,6 grade Bacău
-10,2 grade Târgovişte
-10,0 grade Focșani
-7,5 grade București Băneasa
Prognoza meteo 15 ianuarie 2025. Ger în aproape toată țara
Valorile termice vor avea mici variaţii faţă de mediile specifice datei, cu abateri pozitive în regiunile extracarpatice şi negative în rest, iar dimineaţa, pe arii restrânse, îndeosebi în Transilvania şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei, va fi ger.
În vestul şi nord-vestul ţării vor fi înnorări şi pe arii restrânse va ninge slab, însă în restul teritoriului cerul va fi variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între minus 4 şi 6 grade Celsius. Pe areale mici va fi ceaţã asociată cu depunere de chiciură.