Ginecologii fug din Spitalul Județean Constanța

3406
Ginecologii fug din Spitalul Județean Constanța - e5354303618889cc0419ecdc40732b25.jpg
Șase medici obstetricieni-ginecologi și-au dat demisia, în urmă cu o săptămână, din cea mai mare unitate spitalicească din Constanța. Alți trei sunt în concedii medicale sau fără plată, iar unul îndeplinește condițiile de pensionare. Cei rămași abia reușesc să acopere necesarul de gărzi.

Salariile cadrelor medicale au fost reduse, în sala de operații se mai intră doar pentru cazurile urgente, pacienții sunt supărați pentru că sărăcia din sănătate este atât de cruntă, încât vin de acasă inclusiv cu vata, spirtul sau mănușile chirurgicale necesare pentru a fi tratați. Așa se prezintă sistemul sanitar de stat din România, astfel că medicii au suficiente motive pentru a-și îndrepta atenția spre mediul privat sau spre job-urile de peste hotare, unde îi așteaptă echipamente medicale performante, salarii pe măsura muncii prestate și condiții hoteliere de bun simț.
Punând în balanță cele două alternative, nu este de mirare că specialiștii au început să părăsească Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, exponent de seamă a ceea ce înseamnă sistemul sanitar de stat în țara noastră. Din toate secțiile au plecat angajați, atât doctori, cât și asistente medicale, dar exodul este evident mai ales în secțiile de obstetrică-ginecologie.
Până aproape de jumătatea lui 2009, în Spitalul Județean Constanța funcționau trei secții de obstetrică-ginecologie. În luna mai însă, conducerea unității sanitare a fost nevoită să desființeze una dintre secții, după ce patru medici au ales să lucreze exclusiv în cadrul unei clinici private nou-înființate în municipiul nostru. Vestea că în curând cele două secții de obstetrică-ginecologie rămase vor fi comasate, dar și lipsurile enumerate mai sus au dus la plecarea, în cursul săptămânii trecute, a încă șase specialiști în obstetrică-ginecologie. Este vorba de dr. Constantin Boteanu, dr. Cornelia Savu, dr. Veronica Chirilă, dr. Valentin Pețeanu, dr. Mihaela Pețeanu și dr. George Costea (acesta din urmă era de o bună perioadă de timp în concediu fără plată și a anunțat că-și dă demisia). "Am pierdut medici valoroși, care au plecat în mediul privat. Ginecologia este și va fi o ramură a medicinii care merge foarte bine la privat", a afirmat dr. Florian Stoian, purtător de cuvânt al spitalului.

Județeanul mai are 12 obstetricieni-ginecologi
Îngrijorător este însă faptul că Spitalul Județean rămâne fără ginecologi. Potrivit dr. Florian Stoian, în prezent în organigra-ma unității figurează 12 obstetricieni-ginecologi, dar, dintre aceștia, doi sunt în concediu medical, un medic este în conce-diu fără plată, iar un altul îndepli-nește criteriile pentru a ieși la pensie. Concret, în cele două secții ale spitalului mai lucrează, cu normă întreagă, opt medici.
Alți specialiști nu pot fi angajați întrucât posturile sunt blocate, dar există speranță că situația se va schimba, căci ministrul Sănătății Cseke Attila promitea, săptămâna trecută, că se încearcă găsirea unei formule pentru a fi deblocate o parte din posturi.
În multe situații, posturile blocate sunt deținute de medici aflați în concedii fără plată - potrivit legii, aceștia au posibilitatea să absenteze până la doi ani de la locul de muncă, timp în care lucrează în străinătate, pe slujbe mult mai bine plătite. De exemplu, în prezent dr. Iulia Popescu, specialist cardiolog, angajată a Spitalului Județean, se află în concediu fără plată și onorează un contract de muncă încheiat cu o clinică din Franța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6526 secunde