Google îl omagiază pe Rossini, la 220 de ani de la nașterea compozitorului

389
Google îl omagiază pe Rossini, la 220 de ani de la nașterea compozitorului - untitled-1330499780.jpg
Google și-a modificat, astăzi, logoul pentru a-l omagia pe Gioachino Rossini, la împlinirea a 220 de ani de la nașterea celebrului compozitor italian, născut într-un an bisect, 1792.



Pentru o zi care apare rar în calendar - din patru în patru ani - Google a ales un logo "doi în unu", plin de simboluri, care sărbătorește nu doar ziua de 29 februarie, ci și împlinirea a 220 de ani de la nașterea compozitorului Gioachino Rossini.

Întrucât anul bisect și ziua de 29 februarie sunt asociate în tradițiile internaționale cu broaștele - cunoscute pentru săriturile pe care le fac pentru a se deplasa -, noul logo al Google este realizat sub forma unui desen animat, care cuprinde patru broaște.

Noul logo al Google este inspirat și de cea mai faimoasă operă comică a lui Gioachino Rossini - "Bărbierul din Sevilla" (compusă în 1816) -, unul dintre cele mai jucate spectacole de gen din lume. În logoul Google, una dintre broaște cântă la pian, iar alta interpretează rolul sopranei - Rosina (care este prezentată efectuând un salt). Din noul logo nu lipsește nici bărbierul-broască, care-l interpretează pe Figaro, iar broasca pe care o bărbierește este contele Almaviva.

Logoul are însă și o altă simbolistică - la care face trimitere broasca soprană, care transmite inimioare către pianistul-broască. Tradiția britanică spune că, dacă o femeie îl cere în căsătorie pe bărbatul iubit în ziua de 29 februarie, acesta nu îi poate refuza oferta. Dacă totuși refuză mariajul, bărbatul va fi pedepsit.

Gioachino Rossini s-a născut pe 29 februarie 1792, în Pesaro, și a decedat pe 13 noiembrie 1868, la Paris. Este unul dintre cei mai celebri compozitori din toate timpurile și s-a bucurat de faimă încă din timpul vieții sale. Întrucât părinții săi erau pasionați de muzică - tatăl său cânta la corn, iar mama sa era cântăreață -, Gioachino Rossini a făcut parte încă de la vârsta de șase ani din grupul muzical al tatălui său. A început să studieze muzica după ce familia lui s-a mutat la Bologna, iar primele lui compoziții datează de la vârsta de 15 ani.

Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vieții sale, fiind marcată de succese care îl conduc la Napoli (unde se căsătorește cu interpreta Isabella Colbran), apoi în străinătate: la Viena unde se întâlnește cu Beethoven, la Londra și, la Paris, unde se stabilește, în 1824, preluând funcția de director al teatrului italian.

Printre lucrările sale din respectiva perioadă se numără: "Bărbierul din Sevilla" și "Otello" (compuse în 1816), "Cenușăreasa" (1817), "Semiramide" (1823), aceasta din urmă fiind ultima dintre marile lui opere compuse pentru scenele italiene. La Paris va compune în limba franceză opere precum "Siége de Corinthe", iar ultimele sale opere - "Contele Ory" (1828) și "Wilhelm Tell" (1829) - au fost compuse direct de pe librete franceze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 17 Decembrie 2011
Stire din Social : Ninge pe Google
Pagina a fost generata in 0.3209 secunde