Gorghiu: Nu vreau să mai aud că un pensionar trebuie să meargă în instanţă pentru că a fost calculată greşit pensia
Articole de la același autor
Amendă mare și suspendarea permisului pentru șoferii care pleacă la drum fără să verifice acest sistem
31 August 2023
Vis împlinit pentru un tânăr crescut la orfelinat. Andrei a absolvit Academia de Poliţie, iar de luni începe serviciul
30 Iulie 2023
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis sâmbătă, la Şcoala de vară a Organizaţiei Seniorilor Liberali, că nu vrea să mai audă că pensionarii români sunt nevoiţi să meargă în instanţă pentru că le-a fost calculată greşit pensia.
„În prezent, în sistemul de justiţie sunt în curs de soluţionare circa 12.600 de dosare în care se solicită recalcularea pensiilor. Dintre acestea, circa 6.300 au fost depuse numai anul acesta, din totalul de 1 milion de dosare. De la 1 ianuarie 2011, instanţele româneşti au judecat peste 109 mii dosare având ca obiect recalcularea pensiilor. Foarte multe pierdute de statul român", a afirmat Alina Gorghiu, conform unei postări de pe pagina sa de Facebook.
Ea a mulţumit pentru invitaţia de a fi alături de Organizaţia Seniorilor Liberali şi i-a felicitat pe participanţi "pentru bunele exemple" pe care le oferă. „Unii aleg să vorbească despre pensionari, despre seniori doar în termeni de categorii vulnerabile şi de pensii. Nu e aşa! Sunteţi o resursă extraordinară pentru societate", a mai transmis Alina Gorghiu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Scandal pe litoral. Un director de la Apele Române a certat salvamarii că nu-l lasă să intre în mare
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Sâmbătă, 02 Septembrie 2023
Vineri, 01 Septembrie 2023
Vineri, 01 Septembrie 2023