Alte patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 43, a informat, astăzi, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, citat de Agerpres. Ultimele patru cazuri au fost confirmate cu virus gripal A. Trei dintre oamenii decedați aveau condiții medicale preexistente și erau nevaccinați antigripal. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, este vorba despre o femeie de 87 de ani din județul Iași, un bărbat de 49 de ani din județul Brăila și de un bărbat de 93 de ani din București.
Al patrulea deces este al unui bărbat de 40 de ani, din județul Giurgiu, fără condiții medicale preexistente cunoscute și cu antecedente vaccinale necunoscute (neasigurat).