Guvernul a anunțat când vor fi făcute plățile către refugiații ucraineni

282
1 min citire
Guvernul a anunțat când vor fi făcute plățile către refugiații ucraineni - dancarbunaru-1683206251.jpg
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, că în cel mai scurt timp urmează să fie efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina.
“În cel mai scurt timp urmează să fie efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina, în primele trei luni ale anului, este vorba de ianuarie, februarie şi martie, lunile pentru care au fost deja centralizate situaţiile pentru aceste cheltuieli”, a spus Dan Cărbunaru.
El a precizat că sunt peste 4 milioane de ucraineni care au trecut prin România de la debutul agresiunii militare ruse din Ucraina şi aproape 100.000 se află încă pe teritoriul României. Banii din care se vor face plățile către sprijinirea cetățenilor ucraineni sunt din bugetul de stat, în condiţiile în care ”toate cheltuielile pentru anul trecut au fost deja suportate de statul român”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Executivului.
“Aceste sume urmează să fie acoperite, completate, prin fondurile de la Uniunea Europeană care urmează să ajungă în vara acestui an, cel mai probabil în luna iunie”, a spus Cărbunaru.
Reprezentantul Executivului a mai arătat că în luna mai, în baza noului cadru generat de Guvern, va fi continuat sprijinul pe care România îl acordă refugiaţilor ucraineni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0857 secunde