Fotoreportaj în cartierul groazei

În cartierul Baba Novac-Anadalchioi nu se mai intră decât cu tractorul

1162
8
Două-trei zile de ploi au fost de ajuns pentru ca un cartier întreg al Constanței să se scufunde în noroaie și să devină zonă sinistrată. În cartierul Baba Novac - Anadalchioi, locuitorii intră doar cu cizmele de cauciuc și mașinile de teren. Dacă se aventurează cu un auto-vehicul mai mic riscă să rămână prinși în mâl. Și toamna de-abia a început. 


Strigătul disperat al constănțenilor care locuiesc în casele din perimetrul străzilor Baba Novac și Ștefăniță Vodă nu se aude până în centru, la autoritățile locale. Oamenii sunt la capătul răbdării căci fiecare drum a devenit o corvoadă, o aventură printre noroaie și gropi. 


Capcane pentru șoferi

Anul trecut străzile arătau ceva mai bine. Fuseseră pietruite chiar de către locatari, dar măcar se putea merge decent pe ele. Săpăturile pentru rețeaua de canalizare realizate astă-vară au scos însă la suprafață tone de pământ, care au fost lăsate pe marginea drumului. Când au terminat lucrările, muncitorii au întins pământul la loc, și-au luat utilajele și au plecat. Ploile de zilele trecute au înmuiat totul și au transformat drumurile în bălți pline de mâl. Mai grav este că în mijlocul străzilor, dar și pe margine sunt numeroase găuri de la căminele pentru canalizare, adevărate capcane pentru șoferi. 


Au plătit un tractor să-i scoată din noroi

"Nu putem să stăm doar în casă. Trebuie să ne ducem copiii la școală, să mergem la serviciu. Facem drumul ăsta de cel puțin două ori pe zi și pur și simplu mașina noastră cedează. Oare cine o să ne despăgubească dacă se strică. Vecinii noștri au rămas împotmoliți joi seară, când ploua tare. A trebuit să cheme un tractor să-i tragă din nămol, pe care tot ei l-au plătit. Nu este normal ca să se facă niște lucrări și apoi să lase cartierul în halul acesta. Ne întrebăm ce va fi până la vară. E clară nu au de gând să asfalteze prea curând!", ne-a spus Ioan P., locuitor din zonă.

Sesizări fără număr

Pe unele străzi mai sunt insule cu pietriș, pe unde se mai poate merge cu mașina, dar altele sunt complet în noroi. "Strada Henry Coandă a ajuns în starea care este la ora actuală după lucrările efectuate la rețeaua de canalizare și apă, finalizate acum două luni! După nenumărate sesizări făcute, situația a rămas aceeași, poate chiar mai rău! Pe unele porțiuni accesul vehiculelor se face trase de tractor!", ne-a scris pe adresa redacției Sorin Iacob, unul din locuitorii zonei.

Oamenii sunt hotărâți să-și strige disperarea în continuu, până când cineva îi va auzi și va lua măsuri. Rămâne de văzut cine îi va lua în seamă și cât de repede se va rezolva această situație.


Comentează știrea

MIRUNA
3 noiembrie 2012
nu-l mai deranjati pe mazare

el isi traieste tineretea(tineretea aia care nu mai exista, din iluziile lui schizofrenice ,fireste;)) si traieste viata cat mai intens,(caci nu se stie cand va fi arestat sau va fi nevoit sa fuga in brazilia sau venezuela)..si in fond ,de ce l-ar durea pe el la basca rosie de constateni?pai el i-a facut asa prosti si masochisti sa il voteze si revoteze in ciuda bataii de joc pe care l-e administrat o mai ales in ultimii ani?

RODICA RAICHICI
3 noiembrie 2012
MAMAIA SAT

VA INVIT IN MAMAIA SAT STR M17 , PANA IERI SE INTRA CU BARCA , ACUM CU TRACTORUL ! NOAPTEA ESTE SI MAI " BINE " , NU ESTE LUMINA ! ASA CA SI NOI CA VOI ! HALAL PRIMAR MATEI NICOLAE !

Un cetatean
3 noiembrie 2012
Va rog sa va informati mai bine

Intamplator am avut tangenta cu executia proiectului de canalizare in zona mentionata in articol si nu toate afirmatiile facute in acest material sunt corecte.De exemplu pamantul rezultat din sapaturi nu a fost intins pe strazi peste piatra existenta la momentul sapaturilor si strada Henry Coandă mentionata in acest articol nici nu este in proiectul de canalizare in desfasurare. Din cate stiu sunt in desfasurare operatiuni de pietruire pe strazile pe care s-au facut lucrari de canalizare. O mai buna informare INAINTE de a publica un material nu ar strica imaginii ziarului Cuget Liber.

Rick
3 noiembrie 2012
Mirare

Votati parlamentarii usl.Cine conduce judetul si municipiulConstanta de 12 ani, ei. Mai votati inca odata ca poate peste 4 ani ajung si bulevardele din centru ca aceste strazi.Cine a furat in aceasta tara ?. Constanta, Teleorman, Vrancea, Arges, Olt, Gorj, Buzau, Botosani, Iasi,Vaslui, Galati, Braila, Calarasi, Giurgiu, Salaj si altele au fost conduse de reprezentantii usl. Cine a furat in acete judete pdl sau usl. Judecati dvs.Nu va uitati la minciunile acestor canalii bolsevice.Daca sunteti PROSTI,PROSTI puneti stampila pe 9 dec. iarasi pe ei.Sa nu va mai plangeti dupa alegeri. Va meritati soarta ca si voi sunteti ca ei daca-i votati.Sa va taraiti ca sarpele de foame daca asta vreti.

alt cetatean
3 noiembrie 2012
RAJA ?

Cetatene cred ca tangenta dumitale nu are nici un punct comun cu realitatea.Realitatea este formata de mormanele de noroi de pe strazile unde s-a lucrat dar probabil ca dumneata locuiesti pe o strada unde asfaltul exista si nu te afecteaza in nici un fel modul in care se fac ca lucreaza cei de la RAJA.Pe capii Constantei nici atat.Pacat de oamenii care locuiesc in zona si care platim impozite la zi ca si cei ca dumneata care beneficiezi se pare de alte conditii.Sa fiti sanatosi.

Răspuns la: Va rog sa va informati mai bine
Adăugat de : Un cetatean, 3 noiembrie 2012
Intamplator am avut tangenta cu executia proiectului de canalizare in zona mentionata in articol si nu toate afirmatiile facute in acest material...
Al 3-lea cetatean
23 noiembrie 2012
lucrari raja cap anadalchioi

strazile arata groaznic ! veniti personal domnu "cetatean" si va convingetzi ! mai nou au aruncat in sictir niste piatra pe mijlocul drumului dar atat de mare ca dimensiuni de zici ca mergi prin safari ! efectiv iti rupi masina in 2 ! ca sa nu mai zic caci anul trecut am "cotizat" toti vecinii cu 400-500 de roni ca sa punem ptr a doua oara piatra pe strada dupa ce in prealabil fusese stricata de cei care au tras gaze ! iar eu sa nu mai mentionez caci cei responsabili cu canalizarea au depozitat pamantul in poarta mea si cand l-au luat cu excavatorul mi-au indoit tot gardul !!! sa nu-i omori ?

Cata
18 decembrie 2012
lucrari RAJA

In loc sa se ia masuri sa se remedieze situatia, bataia de joc continua. Zona a devenit impracticabila. Pe Voievozilor este noroiul de 20 cm. Pe Sanzienelor nu se mai poate intra cu masina.

Gelu
21 ianuarie 2013
Menumorut

Te rog sa ne vizitezi mai des domnu care spune ca nu ne informam. Noi traim acolo si nu citim informatii, ne facem carare prin noroi. Noroiu se lipeste de cizme precum basca ta de mazarist pe cap.

Răspuns la: Va rog sa va informati mai bine
Adăugat de : Un cetatean, 3 noiembrie 2012
Intamplator am avut tangenta cu executia proiectului de canalizare in zona mentionata in articol si nu toate afirmatiile facute in acest material...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2895 secunde